sunt o femeie întreagă.

du-mă înapoi la început, numai eu voi rămâne.

nicio speranță ne-zdrobită, nicio iluzie să care pe spatele ei amplu de pasăre

lumina

ceva în interior a devenit surd la surplus.

hei, tată, uite la mine, ce meci impecabil!

îmi cunosc marginile. pot să spun acum cuvintele blânde pentru interior

oamenii cred că aici se pierde și inocența. dar oamenii nu știu să vorbească despre realitate

la care se adaugă și pe ei, ușor jenați –

la care se adaugă și pe ei, ușor jenați –

la care se adaugă și pe ei, ușor jenați –

credeți că poezia e ceva despre metaforă și frumusețe

cuvinte bătute în coroană

dar realitatea e mereu cu un pas înaintea rațiunii

numai ea e adevărată.

sunt o femeie întreagă.

nici măcar nu am nevoie să recurg la Dumnezeu pentru un final demn

al poemului.