Col. Bat Guano: Okay. I’m gonna get your money for ya. But if you don’t get the President of the United States on that phone, you know what’s gonna happen to you?
Group Capt. Lionel Mandrake: What?
Col. Bat Guano: You’re gonna have to answer to the Coca-Cola company.
* chestia cea mai simpatică despre Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb e felul unic în care nu datează, chit că e un film din ’64.
asta înseamnă că datează în multe feluri – felul în care sună armele, culoarea filmului, accentul, uniformele și ușurătatea cu care oamenii mor.
dar nu datează imaginea, nici povestea în sine. montajul și dilemele. te face să te întrebi dacă nu cumva Kubrick era un soi de vrăjitor.
lumea a reținut din filmul ăsta ce era mai ușor: ideea că geniul rău e un fost amploaiat al lui Hitler, tâmpițel așa. e prima idee. chestia simpatică, uimitoare și nemuritoare e în detalii. (există o istorie a detaliilor undeva?)
nu știu cum a făcut Kubrick, dar i-au ieșit presupunerile istorice. e mai puțin important că un om de știință fascinat de Hitler pare să conducă omul care conduce lumea liberă. la asta ne așteptam (cumva).
ce nu ne așteptam e că totuși există o masă ovală, ascunsă, la care cei mai importanți oameni din lume se adună și se comportă… ca niște băieței.
generalul american îl urăște organic pe generalul rus, da-n timpul ăsta vorbește la telefonul roșu cu amanta, care e plictisită. militarul care dă startul distrugerii lumii crede sincer în purificarea corpului prin apă și conspirația comunistă a fluorizării apei. de fapt, fiecare crede în ceva
și toți cred în pace pe pământ.
și ăsta e motorul epic al filmului. pentru „pace-pe-pământ”, se riscă viața pe pământ. easy-peasy. cu argumente demne de clasa a cincea, dar decor serios. îmi închipui că nu-i mare diferența dintre masa ovală din Dr Strangelove și orice Consiliu Superior de Apărare a Țării.
Kubrick e un fel de Caragiale post-war.
rămâne să înțelegi adevărul din crăpături. adevărul e credința adjunctului. a ambasadorului Rusiei în SUA, cel mai uman personaj. a președintelui, supus impresiilor celorlalți. adevărul aparține mereu oamenilor care au ceva de pierdut. care se pot pierde pe ei înșiși din decizii. restul sunt generali.
greșeala de a înțelege puterea ca exercitare a puterii. chit că ea nu există în sine, în realitate. ce este puterea atunci?
** l-am descoperit pe Karel Capek cu Fabrica de absolut. Războiul cu salamandrele e cotată ca fiind prima distopie din istoria literaturii.
distopie au ba, Războiul e mai ales o poveste bună. are tot ce trebuie
– un personaj memorabil – genul cu care ai vrea să bei o bere, istoric vorbind.
– o acțiune bine construită, credibilă, întinsă pe câteva continente, cu tot cu limbile lor.
– și multă multă ironie, în loc de pace între popoare.
truth be told, găsim alinare în cele mai ciudate lucruri. uneori, mai degrabă într-un soi de passive-agressive-ness asumat, prietenos și vesel, decât în pace.
nu suntem mielușei. suntem pirați.
Capek a fost omul care a inventat noțiunea de robot, prin anii ’20.
*** Whitman nu a fost niciodată tradus în română.
pare o treabă pentru un pirat blând:
I sing the body electric,
The armies of those I love engirth me and I engirth them,
They will not let me off till I go with them, respond to them,
And discorrupt them, and charge them full with the charge of the soul.
Was it doubted that those who corrupt their own bodies conceal themselves?
And if those who defile the living are as bad as they who defile the dead?
And if the body does not do fully as much as the soul?
And if the body were not the soul, what is the soul?
