momentele de indecizie în fața raftului cu legume din supermarket sunt
irepetabile.
decizia de a lua o pâine neagră cu semințe sau una cu maia sau chiflă,
cât de prăjită să fie coaja
oricum, timpul acela, fiecare secundă în care iei o decizie ridicolă despre o pâine ridicolă,
nu sunt recuperabile
alea sunt păcate.
timpul irosit
când ai vrut să ții un discurs excepțional despre sentimente pe marginea drumului și aveai în cap și lipsea doar ceva curaj și nu l-ai mai spus
când puteai să te urci pe marginea unui pod abrupt, să cânți și să sari, dar nu ai sărit
când ai simțit că te înduioșezi, dar nu te-ai, pentru că motive și, în fine, oameni, explicații care ți-ar fi ieșit
alungite pe gură, ființe din aer care ar fi descris
bunăstarea lumii și sentimentul de responsabilitate
empatia
timpul pierdut să calculezi exact efectul unui cuvânt
fracțiunile de secundă în care erai eroic pentru că te-ai gândit la sentimentele celorlalți
benzi desenate
cu empatie și veganism
toate aceste căcaturi, în final
nu sunt recuperabile.
și ești un bou că pierzi timp dimineața frecându-te între așternuturi, sub plapumă e cald și nu e nimic,
la televizor nu e nimic
nicio rețea socială nu e o emoție,
în somn nu plantezi semințe, timpul irosit
se întoarce ca un deget străin în ureche
neplăcut și necesită timp și aștepți să treacă,
să te împaci, să fii liniștit și împlinit emoțional și nu vrei să rănești pe nimeni dar adevărul e
că ești un crevete pe pat de gheață într-un supermarket, departe de ocean,
mai trăiești maxim o zi
ți se cere să elaborezi, despre unicitate, despre eternitate, în general
și știi. nu-ți închipui nicio secundă că ah
mai târziu vom muri
și viața nu e ceva ce se întâmplă mai târziu.