undeva în mijlocul oraşului şi undeva la capătul lumii
trăiesc oamenii făcuţi din cuvinte,
care nu se pot atinge

ei au pielea din cuvinte care descriu pielea şi ochii din cuvinte care descriu ochii
inimile zidite din cuvinte, întortocheate şi grele, pulsând un sânge din cuvinte care descriu sângele

vorbesc, dar nu-şi ţin minte vocile,
se văd, dar nu se pot atinge

înăuntru poartă cuie mici şi fierbinţi, zăpezi magnifice şi îngeraşi
cuvinte. tăcute, închise în ele însele,
descriu îngeraşii, zăpezile şi cuiele mici şi fierbinţi

când să se dezmierde, repede le ies din carne nişte cuvinte
când să se lupte, îşi rup cuvinte din gură şi le ţintesc cu grijă
să fie siguri că se vor răni
în cuvintele care descriu inima

rămân aşa, cu urechile ciulite
până când totul începe să ţiuie,

pe cerul albastru apar punctişoare de lumină care dansează.

uneori, vara,
oamenii au senzația că e mai ușor să înfrunți ceea ce nu are trup
oamenii răsar diafani
ca lunile rotunde și fardate
cuvintele
desupra gâturilor
selfies so.

Reclame