* se spune, știi, noi spunem că scriem atunci când suntem nefericiți. și scrisul e ca o amânare tandră a ideii că poți să îți muști carnea de pe oase. însă ceea ce se întâmplă cu adevărat e că atunci când te pătrunde fericirea, cu nervurile ei luminoase și cu licurici în cap, intră fără rest. e foarte greu să mai produci cuvinte sau sens din preaplin. nu poți dresa bucuria.

ce vine peste terapie e încăpățânare.

** dar fericirea există și nu poate fi denumită. am citit o cercetare care spunea că oamenii depresați au tendința să spună des „foarte”, „nimic”, „nimeni”. depresia e ca o certitudine. ai nevoie de cuvinte definitive.

lipsa fundamentală de răspuns la iubire vine cu definiții. așa înveți. uitând neiubirea.

*** stai și te gândești, life IS actually a miracle. este. obișnuiai să fii un copil cu un os moale în cap și acum ai carduri și plătești vacanțe. ideea că cele mai scumpe lucruri sunt ideile, pentru ele plătești.

ce vine din card sapă groapa altuia.

**** but there is love out there. te poți nimeri în ea sau ți se întâmplă. e și asta o funcție a adecvării. but love exists și nu ai cum să eviți asta. deopotrivă, a blessing and a curse.

și după ce te gândești la toate lucrurile astea serioase,

copila, singură în baie, meditativ (după ce-a schimbat trei feluri de haine pentru petrecere cu colegii și sună frate-meu la interfon – mașina care ne duce la petrecere)

– e, acuma o să merg cu hainele astea, n-ai csf.

și te izbește – așa și e. love God and n-ai csf.

Reclame