în teoria haosului, efectul fluturelui numește o consistență științifică a sensibilității față de condițiile inițiale. exemplul teoretic cel mai banal e mișcarea unei aripi de fluture care determină o reacție în lanț și sfârșește, după o vreme, într-un uragan. sau, dimpotrivă, îl anulează. cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale duce la rezultate complet diferite.

teza științifică e cu atât mai îngrijorătoare  (sau dimpotrivă) cu cât în ordinul Lepidopterelor există trei superfamilii de fluturi, dintre care cea a fluturilor propriu-ziși, Papilionoidea, mai numără și ea alte cinci familii, și numeroase subfamilii.

ai putea să îți închipui zâmbind că o armată de ființe cu nervuri fragile învelite în spumă aerată fac și desfac realitatea, într-o zonă incontrolabilă de eter. dar un gând ca ăsta poate fi cel mult o reflecție poetică asupra unui fenomen fizic, dacă ești om serios. și noi suntem covârșitor de serioși.

undeva în marea superfamilie a fluturilor adevărați se numără și marele alb, printre alte 1100 de specii din familia lui, Pieridae. îi unesc culorile, nuanțe de gălbui și portocaliu, dar și o anume consistență cremoasă a prafurilor delicate care li se aglomerează pe aripi.

i-am spus marele alb, dar comun e cunoscut ca fluturele alb al verzei din cauză că larvele lui, până să ajungă pupe și apoi să-și desfacă largi aripile, ronțăie frunze de varză sau alte plante din familia verzei. apoi se odihnesc puțin într-o gogoșică stropită cu punctișoare întunecate pe gri. apoi ta-daaam! tot procesul ăsta durează undeva între 20 și 50 de zile și se petrece la finalul primăverii, în mai, și uneori încă o dată la sfârșitul verii.

e cu atât mai imposibil să te trezești într-o bună dimineață de 7 ianuarie, să tot fie 2018, și să descoperi, frecându-te la ochi, că-n jurul bradului de Crăciun, încă împodobit, doi albi mari dansează cu bătăi ample de aripi. să-ți întinzi mâna după zborul lor. să nu respiri. să te pipăi, din când în când, ca să verifici realitatea.

în ultimele trei zile, din cauza unui virus nobil de Colentina adus de o prietenă din București, am mâncat medicamente și am dormit fără control. s-ar putea spune că am fost cam varză.

atât de varză încât abia după ce m-am dezmeticit bine mi-am amintit: pic or it didn’t happened! bty

it actually did.

bty

mi-am petrecut restul zilei încercând la modul serios să descopăr de unde am luat fluturi. practic, în câteva ore, am mutat și reașezat la loc tot living-ul. se poate spune că i got a little carried away, mai ales cam pe când ajunsesem la căutat cu lanterna de-a lungul pereților și studiat cu lupa toate plantele din casă – toate-s neatinse.

mi-am amintit că într-o tinerețe nedefinită obișnuiam să răspund la acest nume: fata fluturi. mi-am amintit că în copilărie suntem capabili de mari grozăvii: de pildă, să sufli cu insistență pe aripile unui fluture până când toți solzișorii aceia colorați și umpluți cu aer se îndepărtează ca un fard fin și rămâne o peliculă transparentă prinsă în nervuri. dacă i-ai luat fluturelui culorile, el nu mai poate să zboare. când sunt nevoiți să zboare în spații închise, fluturii au tendința să găsească ferestrele și să se izbească de ele până când își zdrențuiesc aripile și, din nou, nu mai pot să zboare.

n-am nicio explicație rațională (deși înclin să cred că exista una și e simplă de tot). iar în celelalte explicații nu-mi vine să intru. se poate spune, totuși, că poți să dormi zile în șir și să visezi aproape în delir oameni și locuri, cuvinte nespuse și să hotărăști, între somn și trezire, că cel mai mult ți-ai dori să mai crezi. să-ți mai vină natural să crezi. în orice. chiar și-n posibilitatea științifică a sensibilității.

și atunci brusc cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale să ducă la rezultate complet neașteptate.

undeva în toată nebunia asta, le-am deschis larg ușa de la balcon și-au zburat afară. azi a fost soare cu vreo 14 grade, așa că înclin să cred că au apucat să zboare măcar vreo două ore înainte să-i răpună libertatea.

în ultima oră am stat pur și simplu pe scăunelul meu din balcon fumând și evaluând dimensiunile dezastrului. sau dimpotrivă.

Anunțuri