34 de ani și ceva, plus o găină liberă
prin noroi și
ciuntită.
atât mi-a luat să găsesc echilibrul
din supa pe care bunica o face și azi
cu degajarea banală a unui fotbalist din Generația de aur
nimerind plictisit
un punct spectaculos din vinclu.

țin un răboj loial
performanțelor neînsemnate.
anul ăsta, fără să spun nimănui,
am atins perfectul bradului de Crăciun, exact așa cum văzusem în copilărie
pentru prima dată, într-un magazin cu suverniruri, în Franța
un pom împodobit
închis într-un glob de sticlă plin de lichid și fulgi albi care ningeau de jos în sus
dacă-l scuturai.

mai târziu am spart globul și am tocit între dinți toți fulgii.
s-a dovedit că nu așa are gust nuca de cocos măcinată.

câteva zeci de fluturi capturați cu o plasă montată pe sârmă de cupru
dar mai degrabă sunetul pe care îl scoate metalul
când îl îndoi
eu, cel puțin, îmi închipuiam că
strâng cu atâta putere încât
bule mici de aer ies și plesnesc la suprafața lui.
fluturii au creierul între picioare.

iarna în care m-am furișat
să desfac un cadou mare învelit în hârtie creponată și funde
sub bradul de Crăciun din parcul orașului.
avea înăuntru vată, cârpe și câteva pietre.

dimineața în care m-am trezit și toată noaptea dinainte
ninsoarea izbise în geam, fulg cu fulg.
copiii au urechile în pereții casei.
m-am frecat la ochi
mama și tata făceau piruete rapide în jurul bradului
strălucitori și periculoși

34 de ani și ceva să pricep.
cadourile din hârtie creponată și funde
globurile închise
și fulgii
nu se desfac
nu se mestecă
și nu se îndoaie.

Anunțuri