în memoria ta supraviețuiesc numai făpturile de lumină
ca de pildă, peștișorii de aur urcând în viteză
către suprafața unui pahar pe jumătate plin
și întrebarea logică:
dacă în exteriorul unui pahar cu bere uitat pe o terasă goală
nu mai există nimeni care să vadă
sferele perfecte de carbon încercând să evadeze,
atunci gravitația a existat cu adevărat?

dar
toate aceste întrebări și reconfigurări,
plimbările pe muchia răcoroasă a umbrei
nu-ți vor spune decât că ești
tu același tu
pentru că Dumnezeu, atunci când a făcut lumea
nu S-a zgârcit și nu S-a limitat
în lumină a lăsat și mierea nesfîrșită a milei
și lipsa ei.

și chiar dacă-ți spui că din spatele lucrurilor
pândește umbra lor posibilă
frigul
ai mai simțit astfel de frig
steluțe crocante în cerul gurii
zei mici și înghețați sărutându-se cu mandibula
sentimentul unei mari glaciațiuni peste oameni.

ești foarte nefericit dacă tot ceea ce poți simți
este teama pentru ceea ce ai și
se va lua

toate lucrurile și oamenii pentru care te temi
deja ți s-au luat
odată ce ți-e frig pentru ele.

dar frumusețea și sarea și adevărul
minunile învolburate, culorile,
hainele de zăpadă ale minții și rătăcirile
iubirile și crâmpeiele de fericire
nu vor pieri niciodată.

un poet a atacat un om cu un semn

încercând să-l vindece,
s-a iscat un război
așa se reașază marile sensuri în cuvânt
printr-un război.
mereu ne credem cu adevărat unii pe alții
numai când murim

și
singurele avuții pe care le poți deține cu adevărat
sunt amintirile
fie că au trecut sau vor urma

acum poetul mângâie un cadavru
despletindu-și în ochi șiroaie de lacrimi:
setul complet de instrumente, pătrunderea blândă a luminii sau
distanța incalculabilă a umbrei
nu vor face decât să-ți confirme că același
tu ești tu
și cel mai bun sfârșit la care poți spera
e atunci când cochilia aceasta dureroasă
trupul din apă și sare și sânge
va pleca împăcat în pustiu
purtând drept povară
bucuria acestor posesii suave.

Anunțuri