îngrijorător este că ne putem îndrăgosti oricum
și pentru asta nu există antidot
așa cum nu există memoria plăcerii –
creierul știe că nu are nimic de învățat din asta.

cât despre loc, e deja o inconsistență în poveste –
încet, am avansat: întâi ne-au dat voie să mâncăm carne vinerea
(pe vremuri, era ok pentru un soldat să ucidă un om într-o zi de vineri
dar ar fi fost complet greșit ca-n același timp
să-l și mănânce.)

și știi, cred că istoria – și iubirea și toate chestiile astea pentru care nu dormim
și dimineața ne frecăm la ochi
și scriem cărți.

– în definitiv
toate paginile astea pe care le umplem
kilometri de hârtie albă pe care îi stricăm
firesc
cu plăcerea cu care așteptăm un război
și nu ne putem aminti nimic

și-i important, războaiele sunt făcute ca să ne dea puțină dreptate
de-asta le și visăm
visul e o sete a firii și n-ar trebui să ne fie rușine
că vrem ca lucrurile să fie clare și
mai ales decente.

– da’ ce-ți spuneam
oamenii sunt nebuni, dragostea mea
și-n timp ce tu ești foarte firesc
eu sufăr cumplit de problema omului modern:
cum să nu te doară lipsa de unicitate.
în societatea furnicilor se spun bancuri despre asta.

și-i foarte ciudat că oamenii, ca și furnicile
găsesc plăcere
se împart în dreptunghiuri și pătrățele
ca și cum asta ar fi normal
ca și cum ceva, orice, ar fi normal

uneori, în cele mai bune zile ale mele
cred că și Kafka scria
numai pentru a-și putea explica toată prăjeala asta
în care lumea îți explică
ce-i normal, dar mai ales ce nu e.

ori de câte ori aud tobe, râd
mă gândesc că-n timp ce mângâi tastele și mă frământ
timpul e ca un mușchi al inimii antrenat la destindere
și totul îți scapă de sub control – și-ar trebui să știi
că nimeni n-are nicio șansă la asta:
ideea absurdă că ai avea instrumente

care, în timp, și cu ajutorul matematicii,
ar putea controla tristețea.
da-i fals și îngrozitor
să te minți așa.

și-a doua zi, dis de dimineață,
descoperi că iar
de la început.
iubirea, la fel ca răbdarea
e totuși un nume
pentru încăpățânarea
de a te dedica
aceleiași cute din cearșaf,

așa că nu fericit
ar trebui să ni-l închipuim pe Sisif
cât foarte
îndrăgostit
și singur.
vorbind cu pereții
cu pașii, cu ideea de-a escalada
el singur.
ca-n viață.

Anunțuri