uneori îmi cuprind sânul strâns și
mă întreb dacă așa s-ar simți în mâna ta
apoi pulpa piciorului.
poate că-s puțin grăsuță
și poate că nimic din toate astea nu contează

de fiecare dată când cobor la metrou, mirosul de sub-pământ
mă face să simt, la fel ca-n copilărie,
un pansament peste ochiul stâng – poate-i la fel și cu iubirea:
amintirea unui organ pansat în copilărie
plus un miros anume,
dau un sentiment de bine și o plăcere
– dacă Spinoza ar fi mers cu metroul…

nu fac mai nimic, îmi cuprind genunchii cu palmele
apoi sânii
și stau așa.
mă sprijin în mine cu orele
până tremur
uneori pierd și lacrimi.

am și riduri mici la colțul ochilor, pe sub brațe, prin perne
parchet și ușurel în jos pe treptele blocului,
iu-huuu!
străzile pe care mă plimb
toate drumurile îmi ajung înapoi în ochi.

– dacă știam cum se face, aș fi făcut!
cu mâna, trag rochița de noapte
ca o cortină
peste pulpe și-apoi brusc, peste cerul gurii
aș fi făcut!

și sânii au os, rotunzi și bufanți
și ochii întăriți,
pe toate le-aș fi făcut…

Anunțuri