* de-o vreme încoace mă sperie sunetele din casă. când centrala termică se cuplează la semnalul termostatului sau frigiderul dă semne că se îneacă. și nu știi ce să faci. nu știi nici dacă sună bine sau rău sau așa obișnuiau să sune înainte? ideea că nu te pricepi la ce se petrece în interiorul carcaselor, că o biluță de aer poate strica și centrala termică și inima. suntem foarte vulnerabili în fața biluțelor de aer.

** în bradul de anul ăsta Mara a pus beteala de când eram eu de vârsta ei – e printre puținele podoabe de pom salvate de-a lungul timpului. e argintie și are clopoței mici de plastic – se sprijină pe lângă globuri albe și aurii și e ciudată 🙂 pot să-mi amintesc gesturile tatei când o învârtea în jurul brăduților din copilărie, și niciunul nu i se părea suficient de bogat. am rămas cu piticul ăsta, să aibă crengi bradul, să fie păros 🙂 – acum e. tata nu mai e. beteala a rezistat, cu tot cu clopoțeii ei de plastic, gri și roz-oranj. viața e ciudată – chiar și aia a obiectelor.

*** amintiri de care nu mai ești foarte sigur. straturi de viață care se înghesuie unul peste altul și se tasează. nu-mi amintesc primul sărut – sau e ca și cum mi-aș aminti amintirile altcuiva. trupul e o limbă străină.
unele cuvinte pot fi repetate până când nu mai înseamnă nimic. sentimentul straniu al propriei mâini care aprinde o brichetă care aprinde o țigară. mâna răsucită la spate care pipăie pe piele un punct în relief.

**** obstinația cu care credem în cuvinte. dacă există vreo credință universală, out there, e în aceste instalații cu o mare suportabilitate combinatorică. cuvintele ca molecule. ca numere. ca biți. mașinării de codificare și decodificare. nimeni nu „spune ce vrea să spună”. și din când în când se deschid ocheane mici între oameni și își suportă unii altora realitatea și limba e tot amintirea unei amintiri.
în capul poetului, o maimuță bate la mașină litere din ce în ce mai rapid.

***** înțelegerea ca o funcție a contrastului. susjos, albnegru, zerounu. apă vie și apă moartă – și numai împreună readuc viața. și numai moartea e un fel de certitudine. în tot restul timpului te joci. eroismul e o construcție geometrică. o secantă care lipsește din figură, și de care ai nevoie ca să poți calcula unghiul. de ce-ai vrea să calculezi unghiul?

****** sentimentul pregnant că privirea îți alunecă pe fereastră și afară trec mașini pe stradă și poți mărturisi că totul, tot ceea ce e în spatele ferestrei, e absurd.
dacă lumea ar fi cât de cât firească, ar sta în spatele geamurilor și s-ar mângâia cu blândețe nesfârșită. trup cu trup, mână peste mână. blândețe nesfârșită.

Anunțuri