trec păsări mari pe cer, trec fulgerător
trec oameni fără gură pe stradă
toate trec

și-asta e-o idee filozofică mai nou.
solidă, ca un obiect,

trece și-o sirenă de poliție, isterică
acum totu-i din diamant moale
numai tu, micuț, înăuntrul meu sfredelești
până când ajungi la cerul gurii, la cerul de iarnă
și începi să plângi încetișor

și dacă-ți vine să urli, e-ok
e normal și natural
ne apucă în cele mai senine zile:

să le ia dracu’ de zile,
de ani,
de epoci
cel mai singur și cel mai târziu
și să nu pari ciudat.
să fii natural cumva, să fii înțeles
să spui asta într-un cântec

cel mai scurt drum între fizica optică și Marvel Comics
totul e o singură zi
o singură zi
sper să nu te fi trezit din somn pentru că
nu există istorie

și dacă aș putea salva timpul

și cerul din piept îmi curge pe spinare
și e foarte greu să ai un cer de iarnă în piept
nu știi niciodată când îi vine să ningă
dintr-o dată, toate geamurile cântă
-let the sunshine! why don’t you let
the sunshine in

și toate acoperișurile roșcate dansează
sunt milioane de ani, păduri, solzi din căldură
mașina ta
și tu, micuț
pe dinăuntru, ronțăind,
între mine și tine.

oare cum arată mașina ta dinăuntru

tu micuț pe dinăuntru tușind,
înecat în cerul din piept
tușind fulgi, plângând,
și eu, superlucidă.

te mângâi pe frunte
– e frig și cuvintele ies prost și
nu mai plânge, nu mai plânge
nimeni nu iubește pe nimeni
doar eu
și tot universul e-așa de mare
încât
„mulțumim pentru timp!
nu contează”

let the sunshine,
let the sunshine in!

Anunțuri