renunț în fiecare zi cu puțin la ideea de-a fi cel mai bun dintre oameni la ceva

– o să fiu întotdeauna cel mai bun privitor în depărtare. în scăunelul meu cu trei picioare, fumând
uitând ceva foarte estetic de spus
mă tem că am dus performanța asta la nivel de frumos, durere și
cine știe, puțină furie cândva

măcar că nimeni nu iubește luminile mărunte și fumul
ca mine
aici, în spate, într-o țară mică din est.

nu-ți rămâne decât să visezi și să nu-ți pierzi umorul.

uneori, prin reducere la absurd,
o nesperată fericire mă va lovi în creștet
ca un accelerat care ajunge la timp
în gara din Beclean.

Anunțuri