într-o zi, toți oamenii pe care-i cunoști au să urce într-un tren
însoțiți de valize maro, ecoul vocilor, paltonașe și sticle de băutură
neveste, bibelourile rămase și amintiri aproape importante

ca de pildă forma tuturor norilor pe care i-au văzut sau
orice – oamenii au tendința să umple forma
numai ea e absolută
– și una.

într-o zi, forma tuturor oamenilor va umple spațiul în formă de tren –
așa s-ar formula adevărul plecării
într-o zi, un threesome ciudat o să demonstreze cum Tristan și Isolda
și tot restul, mă rog –
iubire adevărată.

dar nu se stinge lumina și nu se pustiește
peronul cald cu ciment și cârciuma lui
înăuntru femei cu ciorăpei rupți,
unghiile lor frânte știu totul despre viață
și nu-ți spun, și râd

râd cu găurile din ciorăpei și umplu pahare
și dau orice pe caiet și te iartă
și când închid te împing blând cu piciorul
– e-un gest de dragoste nesfârșită
un semn secret pe care-l fac oamenii singuri între ei

într-o zi toți oamenii, într-un tren
valize maro de lemn, aerul vintage care le iese din gură
formând nori
un threesome, ecouri și gestul,
iubirea devine fără sfârșit
un peron de pâine, un colț
beton alb.
a plecat.

au plecat toți.

nu stinge lumina, încă
puțin
și mai vine un tren
și mai vine
și nu se termină niciodată.

Anunțuri