dacă am fi puțin, destul de puțin mai isteți am
înțelege că suntem cu toții trrring-trring!
duși cu sorcova, așa se spune, cred

acolo, undeva în cap, ar fi neapărată nevoie să facă click!
da-i numa sonerie și refren – aici.
așa s-a ajuns

ah, dac-ar fi dimineață
(dimineața ai senzația că orice e posibil)

pleci în plăci ample de lumină
e-atât de târziu și-i 2016,

nu există nimic
și nu stă nimeni în spatele ușii
și respirăm de departe
gură către gură de foarte
departe
și aburi roz, ca simfoniile
tandre, ascuțite și supărătoare

– asta e, ai crescut puțin, nimeni nu iubește pe nimeni –
asta te înalță cu un sfert de centimetru

ratarea nu trece ca restul bolilor
din biluțe și plante și ceai
și-i foarte frumos

vorbim – numărăm cum dispar din fotografia perfectă
întâi posibilii copii, apoi posibilele lor cămăși albe și zâmbetele lor
posibil plane sau plate

copiii posibili mestecă mereu hârtie, o împing cu limba
spre cerul gurii,
apoi tușesc, se îneacă și
le dau lacrimile din motive necunoscute

trrring-trring!
gură către gură
te strâng de umeri noaptea și-ți șoptesc în ureche:
nimeni, nimeni!
apoi devine dintr-o dată clar
plăci de steluțe, obrăjori, biluțe,
cine-a zis c-o să mori?! –
soarele fulguind în prăpastia de apă

Dumnezeu e-un instinct de supraviețuire
(omul, viața, destinul,
toate cuvintele astea
și toate celelalte
sunt niște cuvinte și-atât

nu uita,
chestiile serioase nu se întâmplă de azi pe mâine
întâi au nevoie de pregătiri și ștergare îndoite la fel
zeci de ani,
particule elementare
sentimentul profund de unghie răzuind peretele)

trring-trring!

cuvinte
fixate în sfori, insecte, rufe întinse la soare,
dinți de lapte
și pulpe
un tablou în care nu apare nimeni
și-ntr-o zi ca oricare alta
descoperi în zăpezi de uimire

în toate fotografiile, în locul chipului tău
gestul unui copil
apăsând cu guma
până când foaia s-a topit
și-a fost mângâiată cu limba
să-i treacă.

Anunțuri