Esteban e critic de film, da nu critică mai nimic. subțire și măsliniu, de la Buenos Aires citire, se uită la filme și înțelege. vorbește româna selectiv și frust – totuși pricepe ce e aia când îl întrebi: cine e publicul tău țintă? – nu are așa ceva.  el nu scrie despre un film dacă i-a plăcut sau nu – e neprofesionist. toți suntem artiști.

păi și ce-ți mai rămâne de scris? – știu și eu, restul. chestiile gen cum a fost vremea când rula filmul, cadrul, montajul, posibilitățile și cine l-a influențat pe autor. viitorul esteticii festivalului. și multe multe chestii pe care le poți dezvolta dacă ai fost la multe festivaluri.

Esteban fumează și are pe degetul mic drept un inel auriu cu un disc semănând cu soarele. vorbește cu șiruri de dinți impecabili și gesturi care se extind din el. îți vine să caști.

Esteban scrie despre filme cum scriu criticii de poezie despre poeți. „n-a fost nici rău, nici bine, am identificat școala din care vine acest autor – iar influențele sunt ușor de ghicit. el nu este bun, dar nici rău. el nu este slab, dar nici puternic. promite mult, dar nu a demonstrat încă. îi mai lipsesc alea și alea tehnici, a uitat să includă metafora și – vă rugăm să ne iertați -nu vă putem spune dacă într-adevăr ne-a plăcut sau nu”. criticii de film seamănă cu comentatorii sportivi. niciunul nu poate să spună dacă i-a plăcut opera, ci mai degrabă ce-a vrut să spună autorul.

la masa de lângă, partea fun de la TIFF. ți-s aproape „star”-urile. tragi cu urechea și cristi puiu fumează la masă cu alexandru „papi” papadopol și un domn actor care era un personaj de poveste prin copilărie la TVR. acum a slăbit, joacă la brașov, fumează țigări pe care și le face singur și vrea să facă o trupă de teatru pentru amatori. (după magician și mihai gruia sandu a mai fost unul. el era. tocmai ce-a zis cu „pula”. se termină și copilăria, brusc, la un moment dat.)

toți actori și regizori, până la Shakespeare – acolo „papi” pune punct: frate, e cu versuri, nu le poți ține minte – nu pot, dă-le dreacu! și râde cu gingiile, că pricepi de ce i se spune papi. cristi puiu râde și el, săracul, ca și cum ar vrea să-i iasă glumele ca lu băieții de după blocuri, da-ntre timp i s-au întâmplat necazul și profunzimea. actori, regizori, oameni și ei. acum vorbesc despre un cal dintr-un film care-a alergat și-n altul.

și râd.

papi are o geacă de piele cu umeri, tip zara, puiu un trenci albastru lung. tipu’ cu copilăria e pur și simplu maroniu.

senzația profundă că omul e un hamster alergând de nebun în rotiță, sperând să sară din el însuși în celălalt, din plin, cu amplitudine atomică.

mergem și noi la party? – mergem, papi.

ești personajul rău din scurtmetrajul care tocmai s-a terminat și te duci acasă și scrii și un critic are să-ți găsească școala de la care te revendici.

Anunțuri