Youth, de Sorrentino.

sună destul de prost în română, nu, tinerețea…? Youth, așa e titlul, mai ferm și mai greu.

m-am trezit azi cu o replică din Youth în cap, fără scăpare. și nu vorbim de Sorrentino sau ce-a vrut regizorul să spună. Youth, ea, tinerețea, începe cu cine „are” iubirea:

n-o să povestim despre „după La grande bellezza„, că ar fi stupid. replica de care m-am izbit toată ziua e oarecum simplă. medicul se uită la tine, ești bătrân și foarte sănătos, cu tot cu amicul regizor care s-a aruncat peste balcon că nu mai suporta realitatea sau pe sine (spoiler alert?)

medicul se uită la tine. tu te uiți la o prigorie în cușca ei. tu ești bătrân. și doctorul spune (spune, nu întreabă).

știi ce te așteaptă afară de-aici?

și tu ești bătrân și nu ai cu prostata, nu ai cu nimic. și doctorul încheie:

Youth.

asta te așteaptă.

tinerețea.

dacă nu te-ai aruncat peste balcon, dacă ți-ai suportat viața, dacă te-ai împăcat cu tine, dacă ești convins că „feelings are overrated” în timp ce știi și suporți ideea (spusă de un alt bărbat) că fiică-ta e proastă la pat, iar nevastă-ta e nebună cu acte și mai ești și ginerele lui Stravinsky în timp ce compui și dirijezi… dacă suporți toate astea și îți mai vine să râzi

mai ai voie

să supraviețuiești regizorului care trebuie să-i creadă pe toți, ca să poată scrie

să te apleci și să-i spui călugărului zen: băi, tu nu ai levitat niciodată și nu poți face asta

să dirijezi vaci și clopotele lor

dar mai ales să mai fii tânăr o singură dată, numai și numai pentru tine.

și asta înseamnă să mai faci o dată și numai pentru tine ceea ce iubești să faci

dacă suporți totul, tot ceea ce era înainte.

 

 

Anunțuri