cât rămas bun mi-am luat de-aici
a fost întotdeauna în mine
deci oarecum corect

cât mai ajungi să-ți explici glumele
mai ai o șansă

spui cuvintele, și ele se întind, își dau drumul
pete de petrol în ocean
firimituri de slipici pe obrajii balerinelor, sau decolteu, în definitiv, nu ne ocupăm niciodată cu jurisdicția
Înalta Curte e doar un gard rotunjit pe-un deal

spun rămas bun, și-mi vine să-ți pier de trei ori sub nodul cravatei
doar așa, să vezi cum e de-adevăratelea,
să fac ceva, un fel de isterie, dar mică, să n-audă alții.
alții au mereu talentul să deturneze sensul unei posesii
și rolul tatălui în familie
uite cuvinte mari, în caz că le căuta cineva

spun rămas bun.
răsucite călcâiele încep să se înțeleagă
înainte e alb, înainte e nimic, așa că e curat
când mergi prin zăpadă, vine din spate domnul cu cicatrice
lui i-au fost șterse trăsăturile feței în copilărie
nu dispare și nu vorbește,
ai putea să-ți lași capul pe umărul lui
dar fiecare gest drăgăstos se pedepsește

înainte e alb, tăcerea acestei zăpezi
astâmpără nodul din gât
domnul cu cicatrice stă drept, e-atât de serios că-ți vine să-i râzi în ureche
tare, să cânți
să-l mângâi
să-i sugi zâmbind degetul
și nani nani.

înainte e alb

Anunțuri