a venit mama in vizita.

mama vine in vizita cand vrea ea, are un fel anume de-a dispune de timpul meu. (nu ma pot supara. la urma urmei, timpul meu a fost, la origini, oarecum al ei). vizita mamei nu se anunta, nu se spune, ea exista. acum 143 de ani povesteam cu boghi pe o terasa de casa. dac-o fi fost in gheorgheni, cluj, sau oarece sector din bucuresti, nu mai are-a face. the memory remains. teza era c-avem sa ne transformam in mamele noastre.

mama nu vine in vizita niciodata degeaba. imi aduce ceva. imi lasa ceva. vine cu un scop. daca scopul e subtire, ma trezesc ca-mi spala vasele sau imi sterge geamurile (nu sterg geamurile niciodata, din principiu. nu calc haine si nu pun sosete la spalat. din principiu) dupa ce s-a pornit spre mine, dar inainte sa ajunga, mama ma suna de 5 ori. se asigura. prima data intreaba daca nu cumva ma deranjeaza. de-obicei, dupa ce-a venit deja jumatate de drum. restul sunt detalii. (am nu-stiu-ce medicament? dar ceai? am mancat? mananc? trebuie sa am energie, mai ales de-aia pozitiva. tre’ sa ma gandesc la mine, tre’ sa ma hidratez) mama detine aceasta capacitate supranaturala care face ca, in urmatoarea secunda dupa ce intra in casa, eu sa ma simt ca la 11 ani. abia ce-a intrat, si mi s-a desfacut o codita. si-mi apar pistrui. si-am iar doua maini stangi si pumni in loc de palme.

mama e unicul cunoscator al locului geometric corect. in care-ar trebui sa stea masa din living. daca nu sta unde trebuie, impinge ea putin, si gata! masa sta unde trebuie. mama nu vine purtand cadouri, ea vine ca sa aseze la locul lor viitoare obiecte fundamentale. habar n-am ce-mi lipseste pana nu imi arata ea.

ma uitam azi la ea, la ridurile ei noi, la iubitul ei nou. mama are si-o masina noua. mi-am amintit cum, de vreo cativa ani buni, l-am sunat pe tata sa-i spun ca sunt insarcinata. si tata, bucurandu-se, mi-a zis ca un licean indragostit: „esti tare si tu, da’ sa vezi: maica-ta si-a luat carnetul!” si nu cred c-a zis „maica-ta”, cred ca i-a zis numele micsorat cumva.

acum tata e intr-o binemeritata pauza, iar mama merge in fiecare week-end, cu masina, in alt oras din Romania. calatoreste, sunt aproape sigura, mai mult decat mine. are riduri noi si parca s-a mai ingrasat. inca ne imprumutam haine.

cand ma suna tata, era simplu. „ce faci, papusa” – „uite, tata, pe-aici…” faceam o pauza, o ascultam amandoi si asta era. ca baietii. cu mama nu merge. cu mama, daca taci la telefon, ti-ai semnat condamnarea la viata vie. iti spune ea ce n-ai spus. si ce-ai vrea sa spui. si mai ales ce-ar trebui. uite-asa, mama e neiertatoare si nu accepta jumatati de idei.

si mama, mama are un talent special. stie sa tina oameni in viata. intai a fost bunicul. apoi tata, vreo 20 de ani. acum e un unchi, are si-asta vreo 80 de ani bine batuti pe muchie. mama l-a luat dintr-o casa care statea sa cada pe el, si-acum ii face baie si-l hraneste. l-a dus la spitale, l-a scos din suparari.

fumam cu ea azi pe terasa, si mi-a zis ca unchiul nu mai face nimic, nu mai citeste, nu se mai uita la televizor. se asaza in pat si asteapta. atata ii place, sa auda ora exacta la radio. acasa exista un mosulet care traieste ascultand ora exacta. si mama ii porneste si-i opreste radioul in fiecare zi. si-i face cafea. dimineata-seara.

a inceput si mama sa aiba riduri noi, de fiecare data cand ne vedem. riduri si idei. ma uit la ea, o ascult si-mi dau seama ca mama e printre putinii oameni care ma face sa ies din mine si sa continuu sa fiu si sa dau ce n-am. ma pune sa caut pe internet despre ceaiuri si legume si statii de autobuze, rute de mers cu masina si plante medicinale. ma enerveaza cu pretentiile ei de comunicare absolut sincera si dezinhibata. cu insistentele ei sanatoase si echilibrate. cu clasicismele. eu, eu care-s o romantica 🙂

si-apoi, dupa ce pleaca, inteleg. rad singura si ma gandesc cu speranta. poate-ntr-o zi, poate, am sa-i seman 🙂

Anunțuri