adevarul e ca nu mi-a placut cel mai mult Paul Atreides (cu totul ca eram in clasa a X-a, m-am gandit la echilibrul alegerii acestui nume, si nu altul. Europa avea si atunci fascinatia ei). nici baronul Harkonnen, cel atat de gras ca avea nevoie de mici suporturi antigravitationale ca sa existe.

nu mi-a placut cel mai mult nici Jessica, fata asta care alesese sa faca un fiu, nu o fiica, impotriva istoriei, a Surorilor Bene Gesserit, a lumii, si, well, pentru bucuria barbatului ei. nu mi-a placut nici frumosul Duncan, nici calculatul Liet Kynes. nici Chani. nope.

mi-a placut cel mai mult Gurney Halleck. o data pentru ca era depasit de vremuri, but still standing. a doua oara pentru ca nu ti se spune daca talentul lui la razboi era sau nu depasit de talentul lui in a manui baliset-ul. asta era un fel de chitara SF, cu accente de violoncel. barbatul asta frizeaza imposibilul 🙂 si-a treia oara, pentru replica:

„What has mood to do with it? You fight when the necessity arises — no matter the mood! Mood’s a thing for cattle or making love or playing the baliset. It’s not for fighting.”

am citit Dune prin clasa a zecea, dupa multe obiectii – lasa-ma cu SF-ul, o planeta cu doi sori si trei luni imi pot imagina singura! – am citit Dune cu sete, din banca, in timp ce mi se preda la fizica miscarea rectilinie uniforma, la chimie asezarea apei dupa sare si baza, la romana Eminescu… si-am invatat din Dune ca din varful muntelui nu poti sa vezi muntele. e-un targ cinstit.

citim carti prea devreme si prea tarziu. de fapt, asa traim cumva, defazat. abia ne mai ramane timp sa intelegem – dar Dune n-a fost asa. a venit cand trebuia sa vina. e, cumva, cartea mea. asa am invatat cate ceva esential despre cutite, desert si, lately, dorinte.

printre altii, Herbert a vorbit si s-a inteles mult si bine cu Alan Watts, de pilda, inainte sa termine Dune. dup-aia, a fost refuzat de 20 de edituri inainte sa apara cartile. premiile de dupa nu l-au incalzit prea tare.

una din cele mai simpatice chestii care s-au spus despre Dune a lui Herbert s-a publicat ieri in The Guardian: „Actually, the great Dune film did get made. Its name is Star Wars” 🙂 sunt 50 de ani de cand Herbert a publicat Dune.

makes you wonder. succesul e-o idee simplificata, o uitare a detaliilor, cruzime, barbarism. istorie.

*

gurney

Anunțuri