fata dezmiardă cu bățul o bomboană
o împinge înainte prin soare
lumina-i un mușchi desfăcut, gura câinelui lipită de coapsă

fata aleargă acum, pierde fire de păr și lacrimi
oprește bărbații, le aranjează cravata și-i scutură de praf
le dojenește părul cu blândețe
îi sărută, îi sărută pe toți în spatele gâtului,
le arată umerii și oasele pieptului
și întreabă grăbită

– dacă noi, vreau să spun cineva ca dumneavoastră sau cineva ca mine,
nu vom cere apă sau altceva foarte mic,
un capăt de ață sau piper
cum ne vom mai mântui?,

apoi trece, alunecă mai departe mânuind bomboana
ca un câine de zahăr
înghite lacrimi, pielea dinăuntrul buzelor
soarele alb

își mângâie fruntea
și șoptește încet
vă rog tare mult să mă iertați
această lumină nu-mi face întotdeauna bine,
știți cum e
trebuie să știți cum e.

Anunțuri