plot-ul* e simplu. profesorul de filosofie le propune celor douazeci de studenti ai lui, la final de curs, un examen mai neortodox, asa: urmeaza un cataclism atomic, si ei trebuie sa decida care zece din cei 20 pot sa se salveze intr-un adapost, unde ar urma sa supravietuiasca pentru un an, iar apoi sa „refaca” viata pe Pamant alaturi de alte grupuri de cate 10 supravietuitori. criteriul pentru decizie e meseria (sau vocatia), pe care fiecare din cei 20 o primesc scrisa pe o parte a unui biletel. profesorul are si el un biletel: e filosoful. si-n afara de asta, fiind cel care face regulile jocului, are si-un alt avantaj: stie ceva ce restul grupului de 20 de studenti nu stiu. un secret care poate sa salveze sau sa elimine tot grupul de potentiali supravietuitori.

examenul incepe. deschidem biletelele si citim: fermierul, dulgherul, o violoncelista, un inginer, un biolog and many others. se voteaza in grup cine ramane in adapost si cine nu. unul dintre studenti deschide biletelul si citeste: published poet. si atunci, biletelul filosof scoate pistolul si il impusca in cap pe biletelul poet. scurt, no debates.

mi-am amintit secventa asta din after the dark** citind azi o lucrare stiintifica despre poezie si filosofie. „a new look at an old quarrel” (o privire/viziune noua asupra unei vechi antipatii – antipatie imi place mai mult decat conflict – cearta – discutie, in ritmul textului). acum, nu ma pricep sa va plimb prin toata argumentatia (imi lipsesc multe contexte si cunostinte) – o sa ma limitez la cateva detalii si explicatii… poetice. articolul reia argumentele lui Socrate(-le lui Platon) referitoare la poet. Homer, mai precis. ele vin in doua valuri, unul in cartea a treia din Republica, altul in cartea a zecea.

ce-i reproseaza Socrate lui Homer? (filosoful poetului, biletelul catre biletel…) – ca nicio cetate nu-l proclama drept fondator sau legislator (nu cumva ca nu are influenta politica? 🙂 ), ca in urma lui nu au ramas niste „Homerieni” (nu cumva ca ii lipseste o ideologie? – „in fact, Homer is said to have been neglected in his own time”), si ca oamenii cetatii nu-i „cauta” stiinta – poezia. asta m-a dus cu gandul la replica aia exceptionala din Newsroom: „you know why people don’t like liberals? ‘cause they lose. if liberals are so fucking smart, how come they lose goddamn always?!” – asa si Socrate cu poetii. they lack political skills AND they lose. si-asta ii face, intr-un fel, inutili pentru mersul cetatii.

nu sunt modele de virtute (ba chiar au prostul obicei de-a eroda virtutea prin opera lor), ceea ce fac ei nu e nici stiinta, nici arta (in termenii Republicii), si-n fond si la urma urmei, nu ating cu nimic… cum sa spun, constructiv, virtuos, util, rational, cetatenii. spre deosebire de filosofi. care-s ei insisi autorii textului 🙂 dar asta e doar jumatate de argumentatie. si-acum revenim la film. filosoful impusca poetul in cap, dezbaterea continua, in buncarul antiatomic intra zece studenti, iar filosoful ramane pe dinafara – deci moare. si-acum urmeaza spoiler alert 🙂

cei zece supravietuiesc un an, cat aveau resursele asigurate in buncar, dar nu mai mult. la finalul primei runde, moare toata lumea:  fermierul, dulgherul, o violoncelista, un inginer, un biolog and many others. filosoful si poetul de la inceput. dar filosoful (care moare in scenariul al carui autor este!) e profesorul. asa ca jocul se reia: le spune studentilor sa intoarca biletelele. pe partea cealalta, gasesc noi detalii despre fiecare. nu mai retin exact, ca sa va faceti o idee, de pilda, violoncelista cunoaste, parca, 5 limbi straine si are abilitati de comunicare deosebite, dulgherul are cancer si mai poate trai maxim un an dupa anul de izolare,… si tot asa. nu apuca sa inceapa bine a doua runda de alegeri, ca filosoful scoate pistolul si-l impusca in cap. pe poet 🙂 si mor toti, din nou. si jocul se reia, a treia oara. dar asta e doar jumatate de poveste.

n-o sa va spun cum se termina nici filmul, nici textul (il gasiti aici). o sa-mi permit, in schimb, sa ma joc putin pe marginea lor. despre filosof, stim de la inceput ca are un atu, ca stie ceva ce restul nu stiu – o spune chiar el. el stabileste regulile jocului, e autorul 🙂 cum poetul e ucis prima si a doua oara, nu putem sti ce stie el de fapt. s-ar putea sa stie detalii esentiale, la fel ca filosoful.

mai departe. la prima runda a jocului, filosoful moare pentru ca (spoiler alert? I suppose) gestul sau de-a termina poetul fara debate o inspaimanta intr-un fel irational pe fata. si fata ruleaza 🙂 uite, asta e-o definitie frumoasa. poetul moare, nu face nimic special, dar felul mortii sale lasa o impresie care schimba totul. in fond, asta face poetul: nu face nimic special, n-are superputeri, nici vreun skill deosebit. dar lasa o impresie care schimba totul. pentru ca se adreseaza altcuiva din om decat se adreseaza filosoful.

daca ar fi trait, poate ca pe poet l-ar fi secat nevoia de repetitie a filosofului. pentru unul, repetitia e un semn de metru, ritm si armonie. pentru celalalt e cadenta. poate daca l-ar fi lasat sa traiasca… wait 🙂 e-un motiv pentru care filosful scoate pistolul. poetul ii strica cetatea, adica jocul. sapa la radacina esentei sale. si nici macar n-o face intentionat, si asta il face cu atat mai periculos. poetul nu stie nici el ce stie, de fapt. e ca si cum s-ar izbi programul perfect cu virusul perfect. potentialul esecului devine diafan si incalculabil. splendid.

* after the dark (2013, R: J Huddles)

** fair warning: cel mai probabil, scenariul filmului e scris de un poet (si regizat de el, ceea ce ne duce la aruncatul umbrelor pe pereti din mitul pesterii – ceea ce te face sa te gandesti ca poate filosofii au un motiv bun, uneori, sa poarte un pistol incarcat in buzunarul camasii 🙂 asa cum Republica poate fi interpretata drept razbunarea istorica a filosofilor, si after the dark poate fi, intr-un fel simpatic, razbunarea poetilor.

Anunțuri