* aceasta categorie a oamenilor care traiesc bine din si pe hartie. sute de mii de functionari a caror realitate e plata, pe format A4 si primeste numar de inregistrare. pe hartie, cartoful poate ajunge, in continuare, la jumate de kilogram. pe hartie, avem scoli si drumuri si mecanisme institutionale si politici publice si realizari grozave.

anul trecut am asistat la o discutie in care un functionar ii cerea altuia sa scrie pe o foaie de hartie ca s-a abrogat un bilet de avion, ca sa-l poata anula de la decontare. avea nevoie de cuvantul asta, „bilet abrogat”, ca lumea sa faca sens. si e vorba de o discutie serioasa intre doi oameni care au statutul de oameni seriosi.

pe hartie, pe multe foi, pe suprafete, pe tone de hartie, suntem alfabetizati, conducem pe autostrazi, detinem spatii verzi per cap de locuitor, ne spalam, luam teste nationale si nastem, respectam egalitatea de sanse intre femei si barbati, copii, maimute si caini, nu avem boli psihice si nu avem cum sa gresim. pe hartie, totul e clar, justificat si expus. suntem imbolnaviti cu o boala de est: realitatea fortata ne-a contaminat imaginatia. 50 de ani de realitate stramba au indoit fictiunea. materia a intrat in vis cu vigoarea barbarului care castiga cu orice pret.

televizorul e ca un fel de prelungire a bolii: pe ecran, in suprafata lui, e la fel ca pe hartie. inchipuirea din oglinda manuieste trupul. si asta pentru ca trupul s-a rugat sa fie manuit. am repetat atatia ani la rand o fictiune pe post de realitate pana cand realitatea a contaminat fictiunea. visam realitatea si traim fictiunea. am inversat magia 🙂

** casatoria. (sa-i spunem „marriage”? parca are, cumva, largimea necesara) m-a lovit, fumand, pe balcon. casatoria, ca Republica, e o idee politica. e, asta e. e o solutie imperfecta de fericire promisa. se refera la cosmarul cu sansele cele mai bune de fericire pentru cativa. incepi sa urasti toate cartile care spun ce-i cu iubirea. fuck sense and sensibility, fuck wuthering heights, fuck you and your singing of the body electric, Whitman! urasti filmele despre asta. te intrebi daca nu cumva avem nevoie de minciuna, rau si fragmentare ca sa fim adevarati, buni si intregi. damn chinese people! s-au gandit si la asta.

*** te obsedeaza ideea ca lucrurile exista, nu exista si au un potential de a exista, in esenta lor magnifica, si toate astea se intampla in acelasi timp. esti, nu esti si ai putea fi. pune echilibru intre toate. ba mai mult, fii intelept. toata literatura te roaga sa fii nebun, si-o citesti ca sa iti pastrezi un fel de sanity. si-o scrii iresponsabil si egoist. o scrii ca sa-ti explici, sa-ti dai voie sa dai voie oamenilor sa fie oameni. cand esti foarte bun cu ceilalti sau celalalt, inseamna ca le dai tot, te dai tot, si atunci ii fortezi, le arati – se intelege, „le ceri”, „se presupune”, rezulta un resort bogat de egoism. te gandesti la replica aia: „I’m in the dark here”

**** we all are. visam realitatea si traim fictiunea si nu ne ajunge. toate deodata. si-asta ne face sa dam gres („sa failam procesul” – am auzit asta candva, de la o doamna care lucra, funny, la Loteria Romana). asta-i un fel de-a recunoaste cartile si filmele bune, cred: sunt cateva care-ti povestesc despre ce castigi cand pierzi. pe cine salvezi. cateodata nici nu-ti imaginezi dimensiunea „failarii procesului”. we know nothing, Jon Snow 🙂

in mijlocul binelui e rau si-n mijlocul raului e tare, tare bine. doi nu fac niciodata unul, in afara de cazurile exceptionale in care fac. si-atunci, cand vezi dinauntrul omului-care-nu-esti-tu, te sperii, intelegi toata dimensiunea asta absurda si iti dai voie. we’re in the dark here. we all are.

si-i bine cand te poti lasa sa scrii despre asta asa cum e, fara rezerve, fara rusine. fara idei politice.

rezulta un resort bogat de egoism. aren’t we all 🙂

Anunțuri