„nina era mai bună decât realitatea. imi storceam în ea insomniile și greața. nu eram vorbăreț, ea nu era deochiată. Împreună, descriam doi oameni care-și permiteau în sfârșit să fie foarte obosiți. Asta, blândețea asta a ei de-a suporta nimicul, mă toropea. N-am nicio amintire cu ea făcând cu adevărat ceva, nu știu, să spele rufe sau să cumpere lapte, lucruri pe care era bine să le faci. Atâta cât am înțeles din tulburarea pe care ți-o poate scurma o femeie, am înțeles de la ea.

o futeam și-i tremurau umerii, o futeam și-i tremurau obrajii, parcă se subția, devenea un fel de membrană, fotografia ei, iar eu dispăream brusc într-o dimensiune ascunsă. puneam mana pe ea și căpăta dintr-o data privirea aia de căprioară care simte praful de pușcă în aer, privirea aia cu care-și deschidea câte puțin toate găurile lăsate de la Dumnezeu. mi-ar fi ajuns și să-i fut privirea, dar ea era bună. îmi venea s-o calc în picioare. poate c-am și făcut-o, nu mai țin minte. cum ziceam, de blândă ce era, m-ar fi lăsat și s-o calc în picioare. să-i strivesc privirea aia.”

Anunțuri