întinși în iarbă, întâi te las să mă săruți cu metalul
mângâi fiara și-i dau să mănânce carne din coapsă
răsar pasărea de sub sânul stâng
e-a ta
are multe limbi umede care priponesc frica

cuțite moi scapără în aer, respirăm mai bine unul în celălalt
altfel am pârjoli iarba, asfaltul și cele trei ceruri de mai sus
soarele ațipit.
lumina sapă la rădăcina pielii,
numai noi suntem treji
nu suntem oameni, nu

e-un număr fantastic de circ – purtăm animale sălbatice între coapse,
le înecăm țipetele, ca puii de pisici vii, vârâți în saci de cânepă și aruncați pe apă
râurile sunt alungite și curg invers
snopi de cruzime ne umplu brațele
miroase a cimbrișor, aripi de fluturi cufundate în lapte
praf de pușcă și miere.

nu suntem oameni, Dumnezeu știe
ne lasă așa, traind unul sub limba celuilalt
inghititorii de fluturi si lame moi.

Anunțuri