războiul s-a dus prin corespondență și s-a terminat în iulie, 1828. era cea de-a cincea partidă, la a 60-a mutare.

învrăjbit și secat de idei, London Chess Club și-a recunoscut înfrângerea în fața Edinburgh Chess Club. însă ceea ce ne interesează pe noi e anul în care a început. să tot fi fost iarna lui 1824.

pe atunci, curiosul necunoscut care ar fi pătruns în fabrica de cremă de papuci a lui Warren, ar fi remarcat un băiețel tăcut, care, în ciuda varstei, putea munci 10 ore pe zi, pentru o nimica toata de 6 șilingi pe săptămână. un vânzător de cafea câștiga, în același timp, o liră pentru aceeași perioadă de muncă. însă ceea ce ne interesează pe noi e felul în care Charles, băiețelul, a schimbat lumea, prin simpla lui încăpățânare.

***

But the wisdom of our ancestors is in the smile, spune spiritul Crăciunului trecut. asta înainte să-i arate bătrânului și îndelung acritului Scrooge că și el fusese un băiețel de 12 ani. singur, da. părăsit, desigur. dar cu o nesfârșită putere de a crede. de a se bucura. de a iubi. în fine, toate aceste lucruri care ne fac să părem neserioși, imaturi, oarecum idioți din când în când.

dar nu la 12 ani. atunci nu 🙂 înăuntrul nostru, spune povestea, băietelul de 12 ani nu încetează să existe – el e acela care crede, visează, iubește, dansează și nu renunță. ne împinge dinapoi și ne face să fim ridicoli și, vorba englezului, utterly frumoși din când în când. însă ceea ce ne interesează pe noi e ce va urma.

***

la 21 de ani, de-acum binișor adult în termenii epocii, Charles publică în Monthly Magazine prima lui povestire. apoi altele și altele. îi merge atât de bine povestea cu scrisul, că-n ’36 publică primul lui volum și e deja editor al unei reviste. vremea fabricii de cremă de ghete dispare pentru totdeauna, așa cum dispare, în general, memoria unor războaie inutile și dureroase.

***

It is a fair, even-handed, noble adjustment of things, that while there is infection in disease and sorrow, there is nothing in the world so irresistibly contagious as laughter and good-humour, spune spiritul Craciunului prezent.

Charles va avea 10 copii, va incrimina sclavia, va iubi câteva femei și va trăi. va suferi de inimă și va scrie despre marile speranțe. va muri și va fi nemuritor. însă ceea ce ne interesează pe noi e povestea.

***

The Spirit answered not, but pointed onward with its hand

gestul este, poate, una din cele mai cumplite secvențe din literatura engleza a secolului al XIX-lea. degetul descărnat arată moartea însăși, fără lună, fară ninsoare și fără perdea: iată, în acest fel vei dispărea, singur, neiubit, neînsoțit de vreo lumină. spiritul Crăciunului viitor alege din ceea ce ești, ceea ce vei fi.

s-o luăm așa: povestea lui Scrooge e foarte simplă. e bătrân, înrăit și bogat. și tocmai el primește acest dar magnific: într-o singură noapte, își vede trecutul, prezentul și, esențial, viitorul.

e ca și cum ai primi, într-o zi, răspuns la întrebarea aia, oare cum ar fi lumea fără mine? v-ați fi așteptat ca un băiețel de 12 ani care face cremă de papuci să răspundă, într-o bună zi, fix la întrebarea asta?

altfel – lui Scrooge i se arată propria moarte. și-atunci înțelege, cu ultimul resort, că e viu.

de-aici încolo, e partea în care plâng 🙂

trec spiritele și trece și noaptea.

în dimineața care le urmează, Scrooge se trezește. e prima zi de Crăciun și încă mai are timp. cumpără de la măcelar cel mai mare curcan pentru familia angajatului său (pe care îl chinuise zi de zi, an de an), își recuperează propria familie (câtă mai e), se bucură să fie umilit, bulgărit de copii, judecat de oamenii mari și serioși.

se poate spune că abia după ce renunță la tot ceea ce e, devine el. abia cand dă tot, se bucura de ceea ce are.

He became as good a friend, as good a master, and as good a man, as the good old city knew, or any other good old city, town, or borough, in the good old world

și ceea ce ne interesează pe noi, toți, e finalul.

***

Charles Dickens a fost unul din cei mai citiți scriitori realiști ai secolului. la un moment dat în viața lui, poate pe la 12 ani, muncea 10 ore pe zi într-o fabrică de cremă de papuci. mai târziu, dar nu cu mult, dupa Oliver Twist și inainte de David Copperfield, a scris A Christmas Carol. povestea asta e și-acum una din cele mai bine vândute cărți (nu neapărat de Crăciun). a fost ecranizată în zeci de variante.

mie-mi place să mă gandesc la ea așa: e-o poveste despre speranță și bucurie, scrisă de-un fost băiețel cu o copilărie prea scurtă în Anglia victoriană. cumva, autorul se potrivește cu povestea lui.

la 1824, una din cele mai citite și dezbătute oferea toate detaliile despre partida de șah dintre două cluburi rivale: London și Edinburgh Chess Club. nimeni, aproape nimeni nu știa că într-o fabrică de cremă de ghete, un băiețel…

***

de vreo 5 (sau 8) ani, de fiecare Crăciun, mă uit la o ecranizare a povestirii lui Dickens. cartea am citit-o, tot așa, de vreo câteva zeci de ori. și de fiecare dată e ca și cum aș primi un dar fără preț din mâinile unui copil care a plâns mai mult decât a râs.

uneori, e cel mai frumos să-ți amintească cineva că poți, poți să cumperi curcanul cel mai mare doar ca să-l dai cuiva spre bucurie. să cânți, să pari ridicol, grijuliu și idiot. să ai motive de nesomn. sa fii cu totul viu printre oameni 🙂

(for us, trekkies 🙂 )

Reclame