razboiul s-a dus prin corespondenta si s-a terminat in iulie, 1828. era cea de-a cincea partida, la a 60-a mutare. invrajbit si secat de idei, London Chess Club si-a recunoscut infrangerea in fata Edinburgh Chess Club. insa ceea ce ne intereseaza pe noi e anul in care a inceput. sa tot fi fost iarna lui 1824.

pe atunci, curiosul necunoscut care ar fi patruns, neimpiedicat, desigur,in fabrica de crema de papuci a lui Warren, ar fi remarcat un baietel tacut, care, in ciuda varstei, putea munci 10 ore pe zi, pentru o nimica toata de 6 silingi pe saptamana. un vanzator de cafea castiga, in acelasi timp, o lira pentru aceeasi perioada de munca. insa ceea ce ne intereseaza pe noi e felul in care Charles, baietelul, a schimbat lumea, prin simpla lui incapatanare de-a exista.

***

„But the wisdom of our ancestors is in the smile”, spune spiritul Craciunului trecut. asta inainte sa-i arate batranului si indelung acritului Scrooge ca si el fusese un baietel de 12 ani. singur, da. parasit, desigur. dar cu o nesfarsita dorinta de a crede. de a se bucura. de a iubi. in fine, toate aceste lucruri care ne fac sa parem neseriosi, imaturi, oarecum idioti din cand in cand. dar nu la 12 ani. atunci nu 🙂 inauntrul nostru, spune povestea, baietelul acela de 12 ani nu inceteaza sa existe – el e acela care crede, viseaza, iubeste, danseaza si nu renunta. ne impinge dinapoi si ne face sa fim ridicoli si, vorba englezului, utterly frumosi din cand in cand. insa ceea ce ne intereseaza pe noi e ce va urma.

***

cinci ani mai tarziu, la 21 de ani, Charles publica in Monthly Magazine prima lui povestire. apoi altele si altele. ii merge atat de bine, ca-n ’36 publica primul lui volum si e deja editor al unei reviste. vremea fabricii de crema de ghete dispare pentru totdeauna, asa cum dispare, in general, memoria unor razboaie inutile si dureroase.

***

„It is a fair, even-handed, noble adjustment of things, that while there is infection in disease and sorrow, there is nothing in the world so irresistibly contagious as laughter and good-humour”, spune spiritul Craciunului prezent. (n. a. pe-aici, am pierdut vreo 3000 de semne scrise, deci inaintam mai repede 🙂 Charles va avea 10 copii, va incrimina sclavia, va iubi cateva femei si va trai. va suferi de inima si va scrie despre marile sperante. va muri, dar cumva va fi nemuritor. insa ceea ce ne intereseaza pe noi e povestea.

***

„The Spirit answered not, but pointed onward with its hand”, spune spiritul Craciunului ce va veni. este, poate, una din cele mai cumplite secvente din literatura engleza a secolului al XIX-lea. degetul descarnat, uscat arata moartea, fara luna, fara ninsoare, fara perdea: iata, in acest fel vei disparea, singur, neiubit, neinsotit de nimeni.

s-o luam asa: povestea lui Scrooge e foarte simpla. e batran, rau si bogat. intr-o singura noapte, isi vede trecutul, prezentul si viitorul, prin ochii spiritului Craciunului.

e-un dar magnific pe care-l primeste – e ca si cum ai primi, intr-o zi, raspuns la intrebarea aia, da oare cum ar fi lumea fara mine? v-ati fi asteptat ca un baietel de 12 ani care face crema de papuci sa raspunda la intrebarea asta?

altfel – i se arata propria moarte. si-atunci intelege, cu ultimul resort, ca e viu (asta e-una din acele concluzii care iti pot frange mintea, e drept).

de-aici incolo, e partea in care plang 🙂 in dimineata urmatoare, Scrooge cumpara de la macelar cel mai mare curcan – pentru familia angajatului sau (ala pe care il chinuie zi de zi, an de an), isi recupereaza propria familie (cata mai e), accepta sa fie umilit, bulgarit de copii, judecat de oamenii mari si seriosi, … adevarul e ca invata ca e ok sa existe pur si simplu:)))

pentru ca abia dupa ce renunta la tot ceea ce e, devine el. abia cand da tot, se bucura de ceea ce are.

„He became as good a friend, as good a master, and as good a man, as the good old city knew, or any other good old city, town, or borough, in the good old world.” insa ceea ce ne intereseaza pe noi e finalul.

***

Charles Dickens a fost unul din cei mai cititi scriitori realisti ai secolului. la un moment dat in viata lui, poate pe la 12 ani, muncea 10 ore pe zi intr-o fabrica de crema de papuci. mai tarziu, dar nu cu mult, dupa Oliver Twist si inainte de David Copperfield, a scris A Christmas Carol. povestea asta e si-acum una din cele mai bine vandute carti (nu neaparat de Craciun). a fost ecranizata in zeci de variante. poate sute.

mie-mi place sa ma gandesc la ea asa: e-o poveste despre speranta si bucurie, scrisa de-un fost baietel care-a facut crema de papuci in Anglia victoriana, la 12 ani. cumva, autorul se potriveste cu povestea.

si-am „pierdut” vreo ora si ceva sa rescriu bucata de text pierduta, si oricum a iesit mult mai prost decat prima varianta.

la 1824, una din cele mai citite stiri a fost cea legata de partida de sah dintre London si Edinburgh Chess Club. nimeni, aproape nimeni nu stia ca intr-o fabrica de crema de papuci…

***

de vreo 5 (sau 8) ani, de fiecare Craciun ma uit la o ecranizare a povestirii lui Dickens. cartea am citit-o, tot asa, de vreo cateva zeci de ori. de fiecare data ma gandesc ca primesc un dar fara pret din mainile unui copil care a plans mai mult decat a ras.

uneori, e bine sa cumperi curcanul cel mai mare doar ca sa-l dai cuiva spre bucurie. sa canti, sa fii ridicol, grijuliu si idiot. sa ai motive de nesomn. sa fii viu 🙂

 

(for us, trekkies 🙂

 

Anunțuri