așa a fost.
eram în oraș și cântam,
amestecați
liceeni de la Șincai și Brassay și poate de la toate liceele
animalul tinereții le șiroia la tâmple, cu ei,
și cu ei am cântat, îmi venea să le spun: ce știți voi?!
dar ei păreau să știe ceva, în felul în care se țineau de mână și-și arătau dinții tineri
erau acolo și băieții de la U, părinți cu copiii lor, toți prietenii noștri,
profesori și hingheri si medici legiști
– știi, ca-n discursurile tampite care ne cheamă împreună, să facem
țara așa și pe dincolo,
dar pe noi nu ne chemase nimeni.

în față la Universitate
așteptau studenții, și ei cântau,
vocea lor se spărgea în aer ca o glandă de animal înjunghiată
pământul torcea sub tropăitul lor
în aerul incandescent statuia lui Matia s-a înmuiat deodată
și-a băut din cântecul nostru, calul a nechezat în goană pe străzi
aș fi vrut să pot fotografia acel sunet pe care-l scoteam
și oamenii deschideau buimaci ferestrele și noi cântam și-i chemam după noi,
veniți cu noi
frații și mamele noastre, bunicii și iubitele, inimile noastre,
veniți cu noi,

mușcam din frig cu poftă și râdeam,
studenții sugeau țigări ieftine și visau o lume albă și înaltă ca o pasăre
atunci cineva m-a prins de mână și mi-a spus că la un moment dat nu mai eram oameni
eram coada unui phoenix cu o ceată de îngeri încrustată în frunte

eram foarte frumoși și cruzi,
răpuși de speranțe și mâncați pe dinăuntru de bucurie
cântecul ieșea din noi ca scrâșnetul oaselor zdrobite în timpul unei îmbrățișări
am trecut pe lângă cimitire, și pe sub pământ, morții șopteau
plini de emoții
ați auzit? ați auzit? s-au trezit!
un cerșetor m-a rugat de-o țigară
s-a uitat la mine și mi-a spus: sunt fratele tău
i-am dat o țigară fratelui meu
și-am cântat mai departe
până când umerii ne răgușiseră
și tălpile ne zvâcneau ca aripile, atunci ne-am luat tălpile-n spate și-am cântat mai departe

pe sub mersul nostru bubuia inima orașului
care incepuse să bată
începuse să bată.

Anunțuri