la ştiri, în rol principal, moartea
povestită senin de o fată cu dinţii perfecţi.
întâi aflăm că un domn şi-a luat viaţa
nimeni nu ştie unde a dus-o, şi nimeni nu ştie de ce.
cunoscuţii lui, nişte oameni serioşi care sapă, se scarpină curios în ceafă sau sprijină poarta cu cotul,
rezolvă enigma.
din cerul gurii, cuvinte ca gheruţele li se întind flămânde şi scormonesc în fotografia mortului:
a fost un om bun, el se trezea dimineaţa
conducea un camion, se spăla pe mâini la benzinărie
şi plătea întotdeauna cu bani ficşi,
nu avea copii, nici credit la bancă,
părea fericit.
nu ştim ce l-a apucat, efectiv.
până să te dezmeticeşti, fata cu ochi limpezi rotunjeşte din buze
victima unui tragic accident.
din păcate, stimaţi telespectatori, şoferul a pierdut controlul
nimeni nu ştie cum s-a întâmplat
a pierdut, pur şi simplu, controlul –
acum stăm şi ne încălzim cu toţii la imaginea capului său
învelit grijuliu într-o husă
acum fata aceea frumoasă va termina de vorbit
şi va stinge lumina
noapte bună, noapte bună,
ce minunată uşurare
moartea e doar ceva ce li se întâmplă altora
şi nimeni nu ştie de ce.

Anunțuri