toate caietele cu pătrăţele deţin în hârtia lor caldă
fotografii perfecte ale distanţei
dintre un capăt şi altul al secundei
căci şcolarii ştiu cel mai bine cum să mărginească dreapta în segmente
apăsând cu creionul un început.
de partea cealaltă a secundei aşteaptă întotdeauna înfrigurat un îngeraş,
înfipt în sfârşit.

asta te face, desigur, să te gândeşti la numărul copleşitor de îngeraşi
care locuiesc în caietele cu pătrăţele, moţăind în număr egal
cu viteza alergătorului care înghite distanţa
ca pe o sabie de circ.
el scoate apoi din vintre, prin gât, o secundă nouă
cu margini pilite şi pântec subţire
tăios.
în urma ei ţâşneşte vesel sângele

asta te face să te gândeşti că e inuman când doamna învăţătoare pune copilaşii să deseneze segmente de dreaptă
să le compare şi să afle de trei ori suma lor
fără să sufle o vorbă despre singurătatea liniei întinse perfect
şi felul în care sângele dansează la sfârşit.

asta te face, în cele din urmă, să nu mai priveşti cu ochi buni nici creioanele, nici caietele cu pătrăţele, nici copilaşii,

nici gestul,
gestul acela fioros cu care înfig capete
în liniuţele drepte
şi-şi pipăie timid colţul gurii cu limba.

Anunțuri