trece-ţi degetele peste spinarea mea şi răsari din ea,
femeia mea din mentă sălbatică
şoptea vocea aceea dintr-un vis vechi
în care nu ştiam cum să-mi ţin mâinile mai bine peste piele
să nu se vadă chiar limpede că nu port nimic îndărătul lor

în vis, vocile n-au nici chip, nici mâini sau piept
asta le face mai uşor de suportat, până când începi să te întrebi
dacă se aude cu adevărat ceva, vreodată
sau oamenii vorbesc o vreme între ei fără să aibă ecou şi-apoi se trezesc din vis în paturi galbene de spital
unde o soră binevoitoare tocmai a dat cu dezinfectant
şi-acum împinge cu un gest blând serul prin vârful seringii
pregătind injecţiile de după-masă

nu deschide ochii, nu merge acolo,  mai dormi în apropierea mea, femeie din lapte foşnitor
respira cald vocea din ceafă
şi oasele-ncepeau deodată să-mi curgă pe dinăuntru,
acum îmi amintesc bine, în vis, izvoare de munte alunecă vesel pe sub carne
semn că primăvara poate plesni în pleoape închise de somn
acum îmi amintesc bine, îmi ascundeam într-o palmă spărturile pielii
şi vocea îmi liniştea fruntea – dormi, draga mea dragă, dormi,
că ţi-oi da răcoare de împărăţii suflate de meşteri în aripile fluturilor
inele bătute-n ochi de libelule, care văd tot
şi-n îmbucăturile cărnii te-oi mângâia, să-ţi răsară cimbru şi busuioc
stânci înalte ţi-oi ridica din piele
în mijlocul lor lacuri albastre fără sfârşit oi aşterne, să-ţi tacă adânc peste piept,
iar în cerul gurii steluţe şi sori zglobii,
părul din cozi de rândunici
picioarele de muşchi moale şi verde, arătând mereu lumina din nord
urechiuşe reci din dantele de zăpadă

orice, numai nu deschide ochii
nu merge acolo –
e un loc în care femeile ca tine slăbesc foarte repede,
prind cearcăne, apoi plâng încetişor aşteptând sora,
acul
şi serul acela care le şterge ochii de pe faţă.

 

Anunțuri