mama-mi împrăştie cenuşa în pulpa casei,
în locul acela care primăvara lăcrimează toporaşi.
mâinile ei dezmiardă aerul şi-l dezgolesc,
tălpile ei zidesc aşternuturi de rouă
mama-i aşa cum o ştii, muşcătură de garofiţă sălbatică
şi picături de sânge prelinse pe margini

nimic nou nu s-a-ntâmplat,
bunica doarme cu batic roşu sub pământ
bunicul tuşeşte stingher şi aţos în ceruri
apoi adună cu un gest ruşinat şi moale
fulgi şi pene de îngeri deranjaţi de pieptul lui
asta e ceva ce i se trage din moarte
când a devenit singurul sfânt din casă
înţelegi – tot ce li se mai poate adăuga acum e-o poveste.

suntem foarte bine:
frate-meu cântăreşte şi numără unde magnetice
aici, asta e-o meserie bănoasă,
o să facă din el, într-o zi, un om mare

mătuşa Marie, tot moartă,
nicio veste de la ea
la fel ca până acum

nimic nou nu s-a-ntâmplat

află că m-am întâlnit şi astăzi cu Îngerul
hăinuţa lui purta pete de absint
el avea dinţi mici şi tăioşi de pisică
părul de lumină i se pleca blând către umăr când spunea ceva important
atunci îi venea să plângă

În Iordan botezându-te, tu, Doamne –
scotea de sub aripile şifonate o sticlă de vodcă,
suspina îngeraşul

iubirea-i tot
şi moartea-i tot
depinde ce obişnuieşti să alegi liber

întâi mi-am aprins senzaţia de aripi
se ştie, ceea ce este uşor arde cel mai repede
apoi mi-am dat foc de-adevăratelea
şi tot ceea ce era greu a ars
mama-mi împrăştie lin cenuşa

nimeni nu ştie cum stăm noi primăvara, tată
în pulpa casei
şi lăcrimăm toporaşi.

Anunțuri