şosele de diamant. grămezi de fluturi care nu se mai ridică, praf colorat de aer oprit până la isterie
în diamant nu există zbor şi nici înalt nu există,
diamantul strânge, carnea strânge, oasele în ele însele, brusc, mintea se aruncă din sine mai departe şi mişcare nu există
în diamant e-o orchestră, cântă o simfonie, toate notele ei sunt la!, toate viorile ei sunt la!, toate pianele şi mânuţele şi arcuşurile, un la! neînceput fără de sfârşit
în diamant nu există foame, doar nelinişte nemişcată
ce minunat ar fi să existe vânt în diamant, dar
totul este un nimic intens asurzitor
piept scrâşnind de diamant

când începi să înveţi c-ai putea să-ţi găseşti echilibrul,

în acel moment

diamantul s-a înmuiat deja – acum pocneşte pieptul, acum mâna ascultă de diamant, spatele-arc vibrează brusc, gâtul caută să se rupă de trup, oasele se miră de carne ca de-o străină, înmuiere apăsătoare spre pământ,
ce minunat ar fi să existe pământ în diamantul moale, dar
totul este o strivire de nimic presând împrejur
orchestra moale de diamant cântă pentru celule şi ele joacă – la! înmuiat ascuţind atomii, înţeapă
nimic în nimic de diamant tăind aerul dintre atomi.

când începi să înveţi că nu ai nevoie de echilibru, totul începe din nou de la început
nemişcat
diamant.

Anunțuri