– procrastinăm exersând 😀

and if we fail, well… parcă le Descartes spunea, gândindu-l pe Dumnezeu: „aducându-mă pe lume, nu a vrut să mă aşeze în rândul lucrurilor celor mai nobile şi mai perfecte”, şi mai departe… „să fie oare atunci mai bine să greşesc, decât să nu greşesc deloc?” (în Meditaţii)

deci, dăm greş (mie îmi place „buctăm”  –  ca-n copilărie, jucând elastic). e bine să buctăm. mai învăţăm chestii, ne mai antrenăm. mai aflăm despre noi.

e o întreagă istorie a fail-meme-lor. spre deosebire de lumea oficială de pe www, lumea neoficială e împăcată cu fail-ul. dacă ne încumetăm să căutăm pe google, the fail e cumva mai familiar&famous decât succes. (ceea ce e cumva frumos, că tot oameni, – şi umani suntem…)

mcg

(dap – i’m a macgyver groupie, cred că a fost printre primele substantive proprii transformate în verb – ho-pa, un meme :)) ) încerc să tot înconjor memii ăştia pentru că mi se par foarte importanţi. pentru lumea lui un meme, fail-ul nu e un criteriu. e doar ceva ce se poate întâmpla, while surfing. şi nu e nici bun, nici rău, ci ceva experienţă. (îmbucurător)

dar dacă ne-am întoarce la exerciţiu (că e un exerciţiu – procrastinăm, nu? 😀 ) – ne-am mai adăuga la definiţiile de ieri viralitatea. what about viral? (aici n-am nimic deştept de spus, I’m still chewing on it)

dar înapoi la fail – una din cărţile mele de suflet afirmă că „perfecţiunea e moarte. eroarea generează progres”. asta mi-a plăcut mult până când am înţeles că, on a big scale, nu există progres. e o ficţiune. pentru suflet, nu există progres. cum nu poţi „da” mai departe înţelepciune.  (am mai scris despre asta aici acum mulţi ani, drept că foarte… crud? cumva – dar se leagă, că e tot cu ceva :))) )

do we fail? -heavens, yes! (puteam scrie hell – )

why do we fail?

pentru că fail

pentru că putem (asta deja are ceva de-a face cu un fel de frumuseţe)

pentru că suntem designed to – deci putem

pentru că din vârful muntelui nu poţi să vezi muntele

pentru că ne putem apoi linge rănile

dar mai ales pentru că în capătul lui fail (care e mai bun, literar, decât „eroare” – că eroare presupune ceva mai rece şi mai cosmic, dar fail-ul se poate întâmpla des, e uman cumva)

în capătul lui fail găsim o luminiţă, ca un fel de fundul sufletului, care ne apropie cuantic, săltând, de Sus.

şi atunci, realizăm că în mijlocul răului e bine, şi-n mijlocul binelui, e rău.

şi putem s-o luăm de la capăt.

Anunțuri