roz. cade muzica peste noi, răpăie notele, ne trec prin carne
trebuie să mă opintesc bine să rămân înăuntrul meu, aşa că plâng
lacrimi roz vuiesc printre noi, muzici şi fulgere

dansează mobilele, vibrează cuţitele-n sertare, farfuriile se sparg singure
toate lucrurile sunt lucruri, şi ţipă la noi
şi dansează,
casa asta e un tren, măi băiatule,
în care se găsesc paturi şi băi şi creme de faţă
roz
iar noi vorbim, şi pe gură ne ies culori în loc de cuvinte
şi din ochi ne ţâşneşte muzică roz

trebuie să ne tratăm de culorile asta, măi băiatule, poate e cazul să începem să mâncăm petale
din floarea aia albă pe care o udăm amândoi,
petale din acelea albe şi cărnoase
care scot un sunet pufos când le frângi între degete
petale gigantice şi blânde, întinse ca mările de spumă albă
care foşnesc liniştit vara.

să muşcăm din floarea asta cu nemăsurată cruzime
şi să împărţim mereu vina asta,
sentimentul de a fi muşcat dintr-o floare albă.

Anunțuri