Începuse în adolescenţă, când Dumnezeu i se arătase într-un val de lumină fierbinte
în timp ce fuma pe bancă în parc.

Lumina era moale, alunecoasă, ca un zahăr topit
Din ea se năştea un capăt de Univers, iar colecţionarul fuma liniştit, la celălalt capăt
În extaz.

Din amintirea luminii şi-a făcut o jumătate de Arhanghel auriu
care apărea când se temea de întuneric
(de exemplu, uneori, noaptea, când trebuia să meargă la baie
şi medicul homeopat îi recomandase că e util
să meargă în patru labe pe parchet)
atunci, Arhanghelul îi sclipea de pe umăr
şi Colecţionarul zâmbea
iar în zâmbet deţinea încă o dată, intactă, lumina fierbinte

Mai târziu
Văzuse cum copiii trag trenuleţe după ei, cum duc maşinuţele de curse pe ziduri, de la grădiniţă până acasă
Era ceva în gestul copilului care-face-să-meargă jucării
o delicateţe inexplicabilă,
o răcoare de ne egalat

Şi petrecuse multă vreme căutând un instrument potrivit
De fixare a urmelor proaspete
De jucării împise înainte
(într-un final, ajunsese să alerge pur şi simplu cu un borcan gol
pe care îl umplea cu aerul care se închidea la loc în urma lor)

Descoperise că moartea e o senzaţie
Din indiciile anumitor tipuri de fracturi închise
„îndoirea nefirească a unui os”
acolo
„nefirească”,
unghiul bizar, boarea portocalie,
la fel ca orgasmul
spaima de întuneric
moartea, secunda în care ceva începea să lipsească din întreg,
le avea pe toate într-un volum de anatomie
explicată copiilor

Mai colecţiona amintiri proprii foarte vechi
Pe care le vedea în sepia
Şi nu putea băga mâna-n foc pentru veridicitatea lor
Acele amintiri care se declanşau când simţea mirosul gurii de metrou
sau consistenţa unui pansament pe pleoape:
o fetiţă negricioasă adunând fân pe un deal cu o greblă gigantică,
un cireş cu fructe mici,
o labă de picior cu zece degete peste care o mână aşeza o cataplasmă cu ardei iute,
o femeie care alergând se transforma în piatră până la mijloc,
un scăunel de copil cu model roşiatic pe care se adunau melci fără cochilie.
Atunci când săruta femei, le aspira încet, la sfârşit, firimituri de aer din piept
Şi le clasa cu stricteţe

Ar mai fi de spus că în final l-a năpădit un coşmar
Se făcea că murea în somn
Şi toată colecţia lui se trasfera undeva
Într-un loc care îl tulbura foarte tare
Şi pentru care nimeni din Lume nu găsise un nume.

Anunțuri