gestul mărunt cu care îţi culegi părul din ochi, obsesia diacriticelor, penseta fricii, extracţia, durerea de după, bricheta, gustul mentolat al numeralului, persistenţa memoriei acelei dimineţi, în care materia nu avea consistenţă, în care materia unduia, în care trupul materiei era rotund şi se îndoia pe marginea luminii, oboseala de a citi în creier imagini de-a pururea inversate, ferfeniţa unui şerveţel umed lipit de fundul paharului, fracţiunea de secundă în care devii conştient că deţii un muşchi, baia de linişte, bătrânul tiranozaur, colţul din care se iscă spaima.

că odată anulat spaţiul, vei cădea, vei cădea, carnea ta va cădea şi niciun vis despre buna întocmire a materiei nu-ţi va servi drept Hildenstrasse, 58. şi că va fi în zadar, în zadar, şi nimeni nu va şti asta. nimeni nu va şti că, în fond, nu e o treabă de morală, ci de demnitate.

aşa că apucă-te de pe acum să înveţi cum se construiesc capcanele. „A simulat că este Abenjacan, l-a ucis pe Abenjacan şi, în cele din urmă, a fost Abenjacan.” aşa se construiesc capcanele.

subţirelul parfum octanic. cum o fi oare să fii una din acele femei exagerat de frumoase, care obligă prezenţa subiectului faţă de obiect prin simpla lor apariţie?

sentimentul extraordinar că mintea se răsuceşte în sine, supraluciditatea, zurgălăii 😀

À rebours, des Esseintes, Mondrian, copaci fumegând a l’Oele, saltul. klimt eastwood, it’s all in your head. vei cădea, vei cădea, şi nu e trist că nu vei avea nevoie să iei pe nimeni cu tine, îţi ajungi. ai ajuns acasă. Jack Sparrow vs Frank Slade. Hollywood-ul e un Taiwan al viselor. taiwan, tăpşan.

fotografia aia nepreţuită când Băiatul cu tatuaj roşu s-a fâstâcit. trust the game. cauza misterioasă a uitării. jeux d’enfants. blândeţe. să vină ceea ce are de venit 🙂

Anunțuri