Saşa Brancovic descoperi într-o noapte, eliberată de greutatea cu care făcea spelling-ul propriului nume în actele oficiale ale multinaţionalei pe care o conducea, că este posesoarea unei maşinării fără seamăn. La 3.46 fix (căci ţinea mereu un deşteptător lângă pat), Saşa s-a trezit dintr-un vis de forma unui peşte şi, sinceră cu ea însăşi, s-a înşurubat în saltea până când cearşaful care o învelea şi emisiunea care rula pe pânza ecranului plat au avut aceeaşi consistenţă: a unei călduri portocalii lichefiate.

În paharul cald al nopţii, singură în apartamentul ei din centrul unui oraş insignifiant în teoria haosului, Saşa Brancovic a decis că viaţa, adevărata viaţă, e legată într-un fel moale şi catifelat de pat. Cu degetele cleioase şi mintea golită asemeni unui pahar cu apă caldă vărsat din greşeală, a luat, ameţită de somn, o decizie complet iraţională, amăgită de senzaţia de libertate pe care ţi-o dă jumătatea de vis, adică acea stare în care  realitatea şi ficţiunea sunt echilibrate în percepţie, ca talerele unui cântar de legume.

A doua zi dimineaţă, când deşteptătorul cu cifre pătrăţoase a început să piuie haotic, în răcoarea ferestrei, Saşa l-a decuplat de la priză prin somn şi s-a întors în braţele condensate ale aşternuturilor. Simţea venind din spatele ei, viguroase, poftele a 10 ani de somn întrerupt brusc, de sute de ori la rând, în numele acumulării de capital suficient pentru a achita facturi. Căcaturi cu ştampile oficiale care îi aminteau că ea, Saşa Brancovic, nu are dreptul să beneficieze de beşinile dinozaurilor decât contra cost.

 

Anunțuri