Am văzut pe malul mării un înger
El avea solzi de aur şi fălci cumplite de crocodil
Placate cu dinţi sfinţi, roz-aurii, ca miezul scoicilor răsucite, şlefuite de soare
Şi aripile îi erau din sare lichidă
Albastră
Îngerul avea ochi galbeni sau poate avea oglinzi în loc de ochi
Şi soarele se reflecta în ele
Îngerul avea labe cumplite de fiară
Şi o coadă verde
El stătea cu fălcile deschise în lumină, pe marginea mării
Şi valuri de aer cântau prin scoicile colţilor lui
Îngerul cumpăra nămol şi patră ponce
Şi-şi freca umărul şi colţii cu ele
„e din cauză că sunt foarte bătrân
într-un fel pe care nu ţi-l poţi imagina”
spunea el
„toţi ceilalţi îngeri sunt dintr-o altă vreme
sunt, cum să spun,
serafici, cu cuvintele voastre”
zâmbea înfundat când spunea asta
şi-şi peria dinţii de os cu piatră ponce, până când ei deveneau de aur
şi-şi scărpina penele la rădăcină
şi-şi netezea solzii zburliţi
„Da, aşa e, sunt din cu totul altă vreme
mă şi mir că m-ai recunoscut ca pe un înger
căci sunt mai degrabă un fel de matriţă de înger
uite, un proto-înger, dacă vrei”
spunea el
şi aripile lui de sare se cristalizau în răcoarea dimineţii
„Aşa e, dimineaţa nu pot zbura cu ele”
spunea îngerul crocodiliac, şi zămbetul lui era din ce în ce mai înfundat
„Nu ştiu dacă o să mă crezi, căci oamenilor le e greu să-şi imagineze îngerii altfel decât
în picturile cu amoraşi
(ceea ce e grav, căci imaginaţia e o toartă de care prinzi lucrurile cu mintea)
dar eu am început să înţeleg că zborul cu aripi e inutil
Pentru noi, îngerii,
care avem gânduri solide
vrei să vezi?”
M-a întrebat, şi marea era verde, de sare
Şi cerul era verde
„Sunt singurul înger cu gânduri solide”
A rânjit
Trupul său era verde şi transparent deja
„Mă gândesc la viţel în sânge
şi vin roşu greu”
Trupul său preistoric se topise
în urechi îmi suna comanda îngerului
Dată într-un restaurant spaniol.
Pe plajă a mai strălucit o vreme
Amintirea exactă a dinţilor săi roz-aurii.

Anunțuri