nu cred ca vom fi capabili, in urmatorii ani, nici macar sa incepem sa intelegem ce ne-a facut media, multi-mass-inter-media. asta in cazul in care vom mai exista asa.

de fapt, cu cat sunt mai fugitive si mai „VEZI aici” mijloacele media, cu atat avem mai putina memorie. this is the trick. intr-un fel de joc absurd, memoria noastra „vede” video/foto. inregistreaza imagini. daca pana acum ceva vreme auzea, acum vede. si e o diferenta.

daca auzi, iti poti i-magina imaginea. daca vezi, nu mai e nevoie sa-ti i-maginezi. daca nu mai e nevoie sa-ti imaginezi, nu mai depui e-fort:) asa, ca-ntr-o o manufactura. vorbim aici de un alt tip de memorie decat cel de pana acum, unul lipsit de joc si de fantastic/fantezie. memoria nu mai lucreaza cu amintiri, ci cu înregistrări. we stock.

şi e o discuţie aici. despre mişcare. dacă auzi şi apoi vezi, lucrezi. dacă vezi, vezi. lucrul dispare. şi atunci din ce se mai coagulează scopul? pentru că memoria o donăm, în fiecare zi, voluntar. scopul este acum, mijloacele sunt acum, viaţa, totul. ACUM. istoria, sau ce a mai rămas din ea, e un fel de bagaj mental difuz şi diform, incomplet, lipsit de detalii şi senzaţii. tot ce e VIDEO e lipsit de vis, de consistenţă, de backing vocals 🙂

renunţăm, benevol, la o parte din informaţie, la consistenţa ei invizibilă. iar ceea ce este invizibil nu este neapărat inexistent. e boala ştiinţifică a noului mileniu. uitarea programată. neavând memorie, nu ai nici predicţii. neavând predicţii, viitorul e la fel de ceţos ca trecutul. intuiţia fiind deja desuetă, mai rămân semipreparatele. ideile congelate. totul e un ACUM apăsător, în care se storc senzaţiile puternice, iar în jur miroase a iarnă polară.

bine aţi venit la Evul Mediu Live, o producţie unică şi paradoxală: cu cât oamenii sunt mai conectaţi la informaţie, cu atât ştiu mai puţin, cu cât văd mai mult cu atât simt mai puţin… renunţăm cu bună ştiinţă la una din capacităţile noastre geniale. metamorfoza. producţia internă, cum ar veni. efortul. condensarea scopului. viitorul 🙂

e un lănţişor de care nu ne preocupăm, şi, probabil, nici nu vom începe prea curând. imaginaţia e un fel de maşinărie fantastică, minunată şi delicioasă care se ocupă de moliciunea detaliilor care ţin de oameni. imaginaţia re-creează delicateţe şi frăgezime. nişte sensibilităţi mofturoase fără de care, veţi descoperi, nu putem fi fericiţi. imago este imaginea imaginaţiei, metaforic. un mister în mister dezvăluit cu totul. viermele care trece prin metamorfoza completă. esenţa memoriei.

intamplator, lăcusta este, în acelaşi timp, simbol şi anti-simbol. e o insectă cu metamorfoză incompletă. în biologie, imago este ultimul stadiu de dezvoltare al insectei, metamorfoza completă. finalul visul. The Latin plural of imago is imagines. şi totuşi, metamorfoza la rândul ei e un simbol, acela al seminţelor. din ceva, prin transformări repetate, rezultă altceva. vierme-fluture. scârbos-frumos. toate astea ţin de o mişcare, fie ea înfiorător de subtilă. aproape statică. o nemişcare în mişcare.

într-o zi, oamenii vor semăna, şi nu va creşte nimic înapoi, pentru că venirea înapoi e dintr-un fel de viitor. într-o zi, nu vor mai avea nevoie să facă dragoste ca să procreeze pentru că nu-şi vor mai aminti. atunci, totul va fi lipsit de sentimente. nefiind nevoie de ele, vor dispărea şi senzaţiile. în consecinţă, ochii vor deveni uriaşi, în detrimentul pielii. şi bolile oculare vor exploda. nefiind nevoie de moliciuni, totul va fi tare, de la culori, la fotolii. până când omul acela nou, dezinfectat şi incapabil să se reproducă va striga şi nu va avea niciun ecou. iată apocalipsa.

Anunțuri