In secunda aceea inalta
Toata mintea poetilor e in Cer
Si vad aievea Soarele faurind lumina
planetele mici zumzaind pe la glezna Lumii

Lor, poetilor,
Doar in secunda aceea uriasa
Li se arata in minte Dumnezeu
Si un inger auriu cu piele de miere
Ii ia usor de mana si-i poarta pana la Scaunul Ceresc
Unde au voie sa–si vada stramosii, pana la ultima spita
Si devin copilasi, Dumnezeu li se asaza in palme ca pasarelele primavara
Le dezmiarda fruntea si le asculta rugaciunile
Caci ei nu cer niciodata pamanturi sau vite

doar atunci, in secunda aceea intensa
Inteleg maiestria Universurilor si plang cu lacrimi de copilasi
Dumnezeu is misca buzele de lumina in mintea lor
Le sterge lacrimile cu maneca lui Sfanta
Ii saruta pe obraji si ii rasplateste cu sabii
In forma cuvintelor pamantesti
Ii invata ce sa faca cu mainile, cand nu stiu
Si le mai da si cate o pereche de incaltari bune.

poetii mai simt, in secunda prelunga ca un ou de pasare,
Ca au fost odata in burta mamei si ca acum nu mai sunt nici oameni, nici altceva
Cresc inapoi pana-si ajung trupul din urma

Si vin pe Pamant cu povara amintirii
Si nu stiu niciodata s-o spuna pana la capat.

Anunțuri