era draga lui tata.

patricia kaas era singura femeie pe care mama ar fi putut sa aiba o farama de gelozie (si problema era cu atat mai grava cu cat tata, cu tot cu mintea lui, erau prizonierii unei camere patrate cu diagonala de vreo doi metri). patricia avea „ochi de caprioara” daca era sa te iei dupa tata, si asa se arata si din coperta vinilului ras-ascultat. de fapt. tata asculta patricia ca sa mai aiba inca o data si inca o data fiorul ala al primei atingeri.

patricia era „caprioara”, mama era „Liutza lui”. si era frumos. lui tata ii mai placea catherine zeta jones, pe principiul ca femeile, alea care meritau luate in seama, trebuia sa fie catifelate. astea trei erau femeile pe care tata le avea dragi. si tata era un old-school.

mi-am amintit de iubirea lui pentru patricia zilele astea, cand au descoperit si ziarele din Ro ca exista patricia kaas, nu pentru voce, nu pentru ochii ei de caprioara vanata, ci pentru ca…

nici nu e de zis. poate ca tata ma aude si n-ar vrea sa auda aia. si orisicat, vocea ei ramane la fel cu tot cu marturisirea tradusa tabloid de ziarele romanesti. aproape ca m-am bucurat ca bietul tata s-a dus inainte sa poata citi de patricia si aventurile ei, gandite pe stil MediaPro.

e o iubire ciudata intre parinti si copii si nu stiu daca o sa fiu vreodata in stare sa ma iubeasca fi-mea asa cum l-am iubit eu pe tata sau o iubesc pe mama. (care e o femeie apriga si detotiertatoare)

ca pana la urma, iubirea parintilor e tot ce iei cu tine in lume, e averea nemasurata pe care te poti aseza. nu poti sa iei credite cu ea, dar te poti incotoshmani in binele de a locui in tine insuti.

ar merita mamele si tatii sa fim asa de mandri de ei si asa de rar gasim timp sa-i iubim.

si e asa de nasol dupa ce se duc, ca luai iubirea aia a lor for granted, si ea poate ca inca mai e acolo, dar moartea carnii o face sa fie desueta.

in fata mea rula o dubita si stiam ca inauntrul ei era trupul tatii. si a fost mai-mult-ca-sinistru sa stiu asta tot timpul. era o masina care gonea in fata mea. la volanul ei statea un baiat care se gandea la iubita lui. masina era alcatuita din bucati de metal si cauciuc, cu plastic sporadic.

in toata constructia aia, undeva in mijloc, statea o cutie de lemn in care pusesem la pastrat un trup. nici n-am putut sa stau langa el pana la ultima suflare.

e sinistru sa te gandesti ca, inainte sa pui mortul in sicriu, trebuie sa-l speli. sa-i masori toata pielea, sa-i vezi toata carnea din urma, sa-ti intelegi toata viitoarea viata-batranete. e ca si cum ti-ai masura neputinta, ca si cum ti-ai vedea crescand toate fail-urile. e o iubire ciudata intre parinti si copii si e si mai ciudat sa iti duci tatal la groapa.

nu pricepi nimic pana nu se duce, si dupa aia pricepi si ti-e dor. de fapt, suferi uneori de cate un dor care te face sa spui prostii. ca un alcool rar. si dupa aia ti se face rusine.

tata mi-a zis, dupa ce a descoperit ca fumez: draga tatii, eu, mie nu-mi ajunge aerul de cativa ani, visez noaptea cum e sa tragi aer in piept si sa-ti ajunga. si tu fumezi…

si eu am continuat sa fumez. si stiu, daca e sa zic ca stiu cu adevarat ceva, e ca tata stia ca fata lui e grozava. tata credea ca eu chiar sunt grozava. ca nu era nimic ce fata lui nu poate face. ca fata lui putea scrie dintr-o tusa orice om. ca fata lui avea inima mostenita de la Capitanul apasilor. si fata lui nu avea stapan. niciunul.

si eu numai tatei am acum sa-i dau socoteala. numai el, singur, poate sa-mi ceara asta. numai tata poate sa ma intrebe.

si rare-s zilele in care nu mi-e rusine de tata. si tata avea o voce… (si-mi amintesc tot, tot, vocea, pistruii, pielea lui uscativa, tot tata mi-e viu in cap si e greu cand trebuie sa ma port ca si cum el ar fi murit)

si suferi atunci si in toate zilele dupa aceea de un dor gros ca o melasa fierbinte care sfredeleste in tine.

moartea nu e grozava pentru moarte in sine. actul e simplu. ochii se inchid, ochii se alburesc, carnea devine rigida. te astepti la asta. nu te astepti sa doara vocile asa.

asta era vocea lui 🙂

Anunțuri