e un test. imaginaţi-vă cea mai tare poveste citită vreodată, repovestită de un jurnalist de cotidian.

e clar, traim in era autobiografica. un lălâu descoperă că poate să aibă idei şi păreri despre viaţă după un joint. lălâul poate să scrie relativ îngurgitabil, are o doză suficientă de „expresii frumoase” (despre care am învăţat la compunere că sunt inima naraturii, naratiune+taratura), trăieşte şi el ca noi toţi, mă rog, simte enorm şi vede monstruos… voila de iată, gata opera.

am mai scris aici de impotenţa moderna, post moderna, sumoderna, cum-vreţi-voi-literar-acum modernă a poveştii. câteodată îmi imaginez cum ar fi primită o „fantoma de la operă”: „hai, dom le, serios?! păi la noi copiii sunt încadraţi în sistemul de educaţie de la 3 ani! cuuuum nu l-a găsit nimeni, sigur l-ar fi găsit lucrătorii sociali. e IMPOSIBIL!”. şi gata. punct. lucrătorii sociali ar fi preluat de aici.

sau un veac de singurătate. păi cine şi-ar fi permis să toarne atâţia de Buendia?! cine dreacu i-ar fi susţinut material?! hai, poate până pe la al şaselea, da mai încolo, sigur se găsea un agent vigilent al Statului care să arate că, pe lângă că aveau părinţi ţigani, pardon, rromi, romi, ăştia făceau copii numai şi numai pentru alocaţie. ura! Statul român iese din nou câştigător.

nu mai zic nimic de toba de tinichea. piticul deja era pus pe liber de ANPH, ar fi avut nevoie de pensie de însoţitor, ce să te mai gîndeşti la acte sexuale…

maestrul şi margarita. pai Voland a avut noroc ca s-a dus in Rusia. daca avea nenorocul să ajungă pe o bancă în Parcul Central, îl căsăpeau muncitorii de la RADP. nu stătea bine, le îngreuna munca de plantat panseluţe. nimerea pe vremea lui Vartic la Teatru: „dom ne, deci eu n-am scris nicio piesă cu un magician, e perimat, du-te domne de aici!”. dacă nu era asta, cine dreacu ar fi vărsat un pet de ulei lângă şina de tramvai?! care margareta ar fi stat la bal să-i sângereze genunchiul fără minim un post de director în Ministerul Tineretului?! end of the story.

lolita. hăhăhă. glumiţi. păi Lo-li ar fi vrut la boha party cu pastiluţe. wrong again. (ar fi chemat-o Laulyta69 pe facebook, hi5 şi myspace).

kundera nu intra in discuţie, nici nu s-ar fi comparat cu micro-apocalipsele locale imaginate de „cel mai bun editorialist de pe meleagurile locale”. ar fi părut un fel de sfânt neprotevizabil. din cauză de impresii. fiţe, dom ne. rating 0.

cu riscul de a plonja în ridicol, dar proasta aia de karennina nu ştia că trenul taie, nu fute?! întrebaţi-l pe badea. mircea badea. retardatul ăla de copil cu cutia lui tâmpită cu o oaie în ea (sau pălărie?) cu tot nu ştia că în deşert mori?!

după noua lege a tabloidelor, dacă fiecare super poveste pe care am citit-o s-ar putea scrie într-un titlu de click? heathcliff, erai obsedat de fufa aia?! kafka, nu ai dat şpagă niciodată!, nils holggersson, cum ai călărit gâsca!, invariabil „mica sirenă, ce sillicoane ţi-ai tras!”. Gandalf, cu cine te-ai combinat pentru roba albă?! Naşule, ţi-au murit lăudătorii? Frankenstein, esti un ciudat! EXCLUSIV: Shogun exersează lovituri mortale cu sabia, poliţia declară că îl are în vizor. Dramă cu copii: pedofilul Charlie a fost închis, fabrică de ciocolată preluată de Stat. FOTO Harry Potter învinge Răul, dar e neputincios în faţa coşurilor. Trenuleţule Thomas, ce te-ai mai cuplat! Chauser, perversule! Jane, perversa de Anglia! Agatha, ce schelete ai în dulap?

aşa e. descărnăm poveşti. din asta trăim. din evisceratul titlului. şi nu, nu e o meserie ruşinoasă până nu ajungi să o iei chiar în serios. să nu te mai vezi, un kkcel provincial care extrage sufletul din oameni şi-l marketează corect. vindem suflete, oricum ne-am vedea. le vindem la normă, la kilogram, la gramajul cerut. o tragedie de cât? un suflet care să ce?

de fiecare dată când sublimăm un om într-un titlu, mai omorâm puţin. cine pana mea suntem noi? suntem noii caricaturişti-fără-talent-la-desen. învolburăm cuvinte. învolburatorii de cuvinte, ăştia suntem. avem nevoie de timp să scriem cartea-vieţii-noastre.

cine pana mea suntem noi? dandy-ştii cuvintelor. eviscerăm poveştile până iese lipitul de titlu şi poză.

stiţi ce e macabru? că lucrăm, invariabil, cu aceleaşi cadre cu care unii pe nume rider-waite-smith au creat arcanele tarotului. publicate prima dată pe la 1900. erau originali? erau pe dreacu. reiterau câteva ipostaze iniţiale. faceţi un test, odată. încercaţi să găsiţi poveşti celebre ale căror temă să nu se găsească în prostia aia de tarot.

evisceram in cautarea noului rider-waite, cream noile ipostaze iniţiale. stoarcem arhetipuri. după ce le epuizăm, avem nevoie de unele niu. voila de iată, provocarea modernă. post modernă. metro-modernă. vorbesc singură.

Anunțuri