cum ar fi ca procente semnificative din buget sa fie indreptate in directiile in care facem performanta. cum ar fi ca, in loc sa ne cautam in fund de bani pentru sanatate, sanatatea sa fie o investitie? sau cum ar fi sa realizam ca daca bagam bani in inteligente, ei s-ar intoarce inapoi inmiit? cum ar fi daca am gandi bugetul strategic, nu dupa domnii copy si paste? daca am vrea intr-o zi sa „suprafinantam” IT-ul, educatia si, sa zicem, industria cinematografica?

de cateva zile ma gandesc la felul in care se gandeste un buget national in romania. nu ca la nivel local ar fi diferit.

bun, pornim de la premisa ca oamenii (si firmele) platesc niste impozite in virtutea unui contract social. sunt curioasa cati dintre actionarii la statul roman SA sunt de parere ca primesc ceva inapoi in urma acestui contract social.

de exemplu:

securitate. statul iti demonstreaza ca, la o adica, daca iti fura careva bicicleta, ti-o aduce inapoi?

altfel. daca cineva iti sparge masina, o sa-l gaseasca politia? fara sa te amprenteze, fara sa te indrume sa-l cauti singur pe hot?

educatie. statul roman iti asigura educatia la nivel medium dar de calitatea cea mai buna? iti ofera un sistem educational care sa iti dea garantia faptului ca vei ajunge ceva? ca vei fii cel mai bun pe bucatica ta?

sanatate. (vei primi mai mult decat un algocalmin?)

jur, as da orice ca la niste alegeri, sa vad candidati care merg la urgente cu infarct. sau macar un pre-infarct. si dupa urgente sa fie ok si sa faca teoria viitorului. nu le doresc nimic mai mult, incepand de la boc si terminand cu parintii lui, decat sa traiasca dupa intalnirea nemijlocita de telefoane (aia a cetateanului simplu, cum le place lor sa zica) cu sistemul de sanatate din romania.

acel sistem care nu-ti poate da pat. din lipsa de fonduri. acel sistem care te pune sa-ti iei sonda post operatorie si stent-uri. acel sistem care nu are nimic in afara catorva oameni inimosi si multa multa birocratie care il fac sa mearga mai departe.

da, asta as vrea sa vad. un politician sau mai degraba maica-sa, ajunsi la urgente si fara mobil.

ca sa ajungem la idee. indemnizatia de crestere a copilului, fie ea pentru mama sau tata, va fi mereu nedreapta, atata timp cat nu urmareste un principiu: vreau sa dau o indemnizatie sociala, un ajutor social, sau vreau sa sustin natalitatea?

daca e prima varianta, indemnizatia ar trebui sa fie fixa. daca e a doua, indemnizatia ar trebui sa fie minim 90% din salariul din ultimele luni. si nu mai lunga de un an. si cu crese pregatite sa primeasca copii. chiar as fi curioasa cati din „actorii” esentiali ai sistemului public sunt ok cu copiii lor crescand si invatand in sistemul public. daca nu e bun pentru ei, cei care il creeaza, de ce ar fi bun pentru noi, cei care il platim?!

doar ca la noi nicio previziune sau proiectie bugetara nu se face dupa un principiu. e aproape banal sa spui ca se face dupa o clientela. sa presupunem ca nu e asa. atunci, cum naiba explicam faptul ca niciun buget nu e concentrat asupra oamenilor?

e banal sa zici ca educatia si sanatatea nu primesc bani de la buget. si atunci de ce trecem asa de usor peste? ce inseamna „investitii” in capitolele bugetare? bani trimisi inspre ce? strazile si peretii or sa faca oamenii mai sanatosi sau mai isteti? investim in viata? really?

probabil ma intreb „intrebari naive”, insa genul asta de naivitate se opreste in punctul in care cadem cu totii de acord ca, la nivel international, bugetele nu se mai fac pentru oameni, ci pentru genul de beton care nu ma ajuta cu nimic. (si da, clienti care vor cotiza masiv in caz de alegeri, mituirea presei, etc)

ne e teama, romani fiind, sa ne punem intrebari asupra fiabilitatii liberalismului si a democratiei, dati fiind cei 50 de ani de comunism. e o falsa problema. ar trebui sa ne punem intrebari asupra felului in care acceptam sa ne alegem liderii. all in all, asta nu e o criza a sistemului de guvernamant, ci a oamenilor care il compun. am acceptat prea mult sa ne bazam pe faptul ca democratia produce lideri de calitate. realitatea ne arata ca nu. where there’s money and power, corruption will appear. sistemele democratice se bazeaza prea mult pe istorie si prea putin pe practica.

si mai e ceva. gigel a pierdut orice parghie de control asupra sistemului. si e simpatic s-o spun, dar presa, a patra putere, blabla, si-a dat tot concursul la asta. cand coruptia ajunge la nivelul arbitrilor de tusa, meciul e compromis.

ramane sa judecati voi. sistemul e gresit? oamenii care il angreneaza? ar trebui sa ne bazam guvernarile pe lideri mai presus de legi? pe principii mai presus de oameni? exista cale de mijloc?

legile proaste nu fac decat sa genereze alte legi.

daca o singura caramiduta ar sta dreapta, daca ar avea curaj, daca ar rezista, daca nu ar cadea, restul de dupa ea ar continua sa ramana drepte. e asa de greu?

dar asta ar insemna sa avem o constiinta greu de lovit. sa fim sanatosi, sa avem o educatie solida, sa stim ca performanta ruleaza… suna cunoscut, nu? 🙂

Anunțuri