ce retinem din textul lui dan tapalaga?

ca putem, in sfarsit, sa o dam pe fata. oamenii din CCR sunt fix ai alora care ii propun. si odata cu observatia asta, ma infricoseaza foarte mult altceva. ca un jurnalist a ales sa scrie un editorial in care sa numeasca un judecator al CCR drept omul cuiva. in speta, omul celui care l-a numit acolo.

cum ar veni, stim toti, asa e. cei care, prin lege, numesc judecatori in CCR, isi numesc judecatori, de fapt. e o nuanta infioratoare. inca nu am mai citit undeva o astfeld e dezvaluire, nu atat de facto, cat psihologica. un jurnalist a ales sa scrie o opinie in care naivitatile sau chestiile tehnice (a se citi legale, legislative) nu-si mai au locul. cum ar veni, „sa nu ne facem iluzii”, stim cum sta treaba, judeactorii aia au un sistem de a fi numiti care indica cine este, de fapt, seful. sau sefii.

e un gest de curaj ce face tapalaga si, mai departe, unul profund ne-jurnalistic. un paradox interesant. reflecta exact starea in care presa scrisa din .ro se gaseste. prea putine fapte, prea multe opinii, si un adevar scheletic undeva la granita dintre ele, strivit intre non-stire si parere.

nu, nu vreau sa-l contrazic pe tapalaga. are toate sansele sa aiba dreptate in parerea lui. ce ma ingrijoreaza este lejeritatea cu care o „lasa libera”, sa zic asa. e ca si cum ar scrie maine un editorialist clujean cu lejeritate de cat de normal e ca un patron de presa sa puna mana pe bani publici, fiind patronul cuiva.

si de la textul lui tapalaga, merg intr-o zona de neiertat si de netrecut. am trecut peste tembelizarea profesionista a lui Sarbu urmata de orientarea vectoriala de tip RTV sau antena3. jurnalismul, in Ro, cel care „se vede la TV”, este unul de tip profund nejurnalistic, lipsit de un atribut esential, citarea sursei care relateaza un fapt.

suntem in lumea lui „X si-a dat cu parerea” ridicata la rang de verdict. si, inca si mai trist, jurnalistii de presa scrisa au ajuns un fel de negrisori de plantatie pe munca carora o specie mutanta de parerist scrie editoriale „esentiale pentru tara”. a patra putere e usurel confiscata de parerea patronului, deghizata convenabil in „politica editoriala”.

cum ar veni, puletzii scriu prostiute pe care cititorii le citesc, iar greutatea e data de uriasa contributie patronala, care te lasa sa ghicesti ce se intampla in spatele usilor inchise. or, tocmai aici „fail-eaza” groaznic noua presa. ea nu mai relateaza din spatele usilor inchise, ci prezinta cu obstinatie evidentul.

si toate se leaga.

bineinteles, tapalaga nu are nicio vina din prezentarea de mai sus. editorialul, opinia lui, a fost doar un moment de fractura in care mi-am dat seama ce accident genetic media traim: ajungem sa vorbim despre rau si coruptie ca despre o banalitate. „X este omul cuiva” devine o platitudine, desi, la nivel jurnalistic, nu ar trebui sa fie o afirmatie usoara. ei bine…

in fapt, fara sa (re)cunoastem, ne adancim intr-o constatare a lipsei de legitimitate. pariul meu e ca asta va fi meciul anilor urmatori, dupa ce economia romaneasca va fi intalnit, in sfarsit, samburele crizei economice. e o alta criza care pandeste din spate, una mai sinistra si mai lipsita de inhibitii decat ce am vazut pana acum: cine va mai fi credibil?

cine va mai putea spune cu increderea ca va fi crezut: trebuie sa facem asa.

si aici discutia da intr-un sens giratoriu fara numar. ganditi-va doar ca nu avem o cultura a performantei, si asta e dublata de faptul ca nu avem, la nivel de lideri, o cultura a liderilor. oricum ar fi ei. nici „guristii” nu cresc alti guristi care sa ramana pe locul lor.

si toate astea mi-au venit in cap vazand cu cata lejeritate un jurnalist recunoscut isi permite sa spuna, intr-o opinie, ca un judecator e omul cuiva. oricat adevar ar contine afirmatia, in sine, ea arata unde am ajuns. pe fata. sau mai bine, fatis.

e un meci prea mare pe care il joaca, deja, „factori de decizie„. noi, astia, care ne mai straduim sa citam surse si sa gasim dovezi, sa luam reactii si sa incepem cu stirea, am devenit desueti.

Anunțuri