ma gandesc de o vreme sa inchid blogul asta.

o data ca nu mai am timp (cu varianta mult mai sincera, dar neinfloritoare: nu mai am idei) si mi se pare o jignire sa-l las asa, nici scris, nici gol, ca un fel de jumatate de promisiune. o jignire pentru cei cativa cititori fideli pe care (frumos 🙂 ) nu-i cunosc.

inca o data, pentru ca am inceput sa fiu altcineva. nici CRU, nici dutza, nici fata cu fluturi, nici. nu le mai sunt. stateam azi la masa cu un foarte poet clujean care s-a distrat de numele meu: Emilia-Codruta Simina. trei nume de fata. nascuta de Dragobete. de parca cineva a vrut dinadins sa glumetzeasca 🙂

si mi-am adus aminte de cine eram (noi trei) in facultate: poetesa (Emilia), vrajitoarea (Simina*) si jurnalista (to be. Codruta, CRU). de-acuma tot noi suntem, dar parca altfel.

scriam candva acum vreo patru ani, pe blogul vechi de iahu, cum ne conversam in fiecare zi cu leul din oglinda. (si el intreba cu coama zburlita, mereu intr-o franceza impecabila: qui est toi? bineinteles, asa cum v-ati obisnuit, totul e psihanalizabil 🙂 )

acum nu mai stiu. si mi se pare iresponsabil sa va vorbesc calcand pe nisipuri. nici macar nu mai am animalul totemic (vezi leul francofil). vine o vreme (oricat de banal suna) cand, vorba dunarilor, pentru ca ceva sa fie intreg, il retezi de la radacini si spui: acum este intreg pentru ca se termina aici. sau alta vreme. (qed?)

mi-au trecut si revoltele nestavilite (nu mi-au trecut, doar ca sunt prea silentioase sa le mai comparam), mi se instaleaza un fel de cenzura (maturitate?) pe care n-am mai cunoscut-o, imi vine chiar sa-mi scriu numai mie unele ganduri. cu treaba cu poezia m-am resemnat, nu-mi va iesi niciodata mai bine decat, sa zicem, lui Sorescu.

e clar, in timp ce scriu. CRU trebuie sa devina altcineva. un nume nou, pe care nu-l cunosc inca, o femeie alta decat razvratita-rasturnata de pana acum, si mi-e jale sa scriu asta. e ca si cum te-ai desparti de prietenul cel mai bun. (cine-o sa va mai puna, de-acum, sa ascultati muzici turbate si sa ganditi pe versuri sparte?)

as vrea sa ma fi adorat (macar unul 🙂 ). sa nu fie asta o moarte banala, fara de glorie, ca o revolutie a nimicului. si sper sa nu fie nici o prea-dezvrajire. dar n-am ce face, CRU, simpatica zana verde ca-un-roi-de-viespi-salbatici nu mai shade aici. si nici nu va mai veni. s-a transformat intr-un cub. si-a trait traiul.

asa ca de buna seama, blogul ei n-ar mai trebui continuat. va multumesc voua, celor care m-ati citit. a fost o onoare. as mai spune, langa voi, de un catralion de ori, „whooo-haaaaaaaa!”. doar nuantele se schimba. v-as mai pune inca de o mie de ori sa ascultati cu mine prodigy, coloana sonora de la amelie, system of a down si alte porcariutze.

dar altcineva se cere spus acum.

va multumesc, voua, celor care m-ati citit. sigur ne vom mai gasi. vorba filmului „undeva, candva”.

Anunțuri