vreau sa vad la televizor si sa urlu „este!”

prin 1938, un baiat american cu idei regizorale facea un test uimitor (avea sa se dovedeasca): citea la radio (televizorul de atunci, ca sursa de informatie) o adaptare a sf-ului Razboiul lumilor, al lui HG Wells. toata treaba a derapat intr-o mega panica, majoritatea ascultatorilor crezand ca un atac martian chiar se intampla, right there.

sigur ca incerc sa ma refer, putin si sec, la felul in care difuzorul principal de media devine instrument de gandit exterior individului. respectiv doar daca se intampla la televizor/moare „cineva de la televizor”/am vazut eu ca a zis cineva de la televizor, e adevarat. e o amenintare. oare ce fel de proiectie avem asupra tv-ului? sunt curioasa, si chiar o sa fac chestia asta la un moment dat: o sa intreb 10 oameni din 10 medii diferite si cu meserii diferite cum cred ei ca se face o stire si o emisiune TV. cred ca o sa am niste surprize extraordinare.

sa revenim, insa, la problema: lui ion i se aprind unele beculete doar daca televizorul ii spune ceva. sau cineva de la televizor. nu credeam, dar jihadul butlerian ar trebui sa fie mai aproape decat ne imaginam. tv-ul, si, mai departe, un difuzor major de media, au devenit creatori de realitati demult, dar nu credeam ca acele realitati pot fi „mai reale” decat viata fiecaruia de zi cu zi.

si ca tot am ajuns la realitati. am descoperit cu uimire ca exista un reality-show in care 10 oameni in toata firea se duc la o clinica de mental si body detox, unde, printre altele, li se fac clisme peste clisme. jumate din cate un episod e cum stau ei cu furtunul in cur si vorbesc despre problemele din copilarie. oameni la 30 de ani care se smiorcaie la intrebari tampite, gen: crezi ca lumea nu-ti da suficienta atentie?
apoi, ca sa fie completa „prajitura”, ne arata ce scot din ei. si asa aflam daca si-au drenat „placa” de pe colon. adica nu numai ca ne uitam la curul lor si la cacat (fie-mi iertata 🙂 ), ci chiar la meta cacat. dupa serialul despre nimic, reality-show-ul in care cineva moare, iata si reality show-ul despre cacat. shit, the final fronteer?

ma rog. voiam sa spun ca poate nu ne dam seama, totusi, cat de tare ne influenteaza un difuzor de ceva ce ar trebui sa fie informatie si entertainment. cat mai este info si entertainment, si cat am inceput sa privim pe gaura cheii, cu ranjete de obsedati, la ce fac vecinii nostri, la ce mananca si cum se caca, si de ce nu, la cum mor cat mai lent, nu stiu sa spun. ce imi dau seama e ca implementarea direct in creierutzul consumatorului reuseste de cele mai multe ori. nu mai gandim in noi, ci in imagini. televizate. Omul Nou, pe stil XXII, viitorul acestei Lumi, exista deja.

asteapta conectat si infrigurat sa vina o televiziune sa-i monteze camera de luat vederi in cur si sa-l faca celebru.

Anunțuri