inceputul anului a venit, de fapt, undeva prin 2009 in timp ce savuram scene extraordinare. doua.

atat declar si sustin

ca traiesc o stare de relaxare data poate de apa care mi-a trecut prin cap nopti la rand. (am stat la o cabana deasupra unui rau care a vuit si mugit si el cu greu m-a convins ca nu ne ia si pe noi. si ca sa pot sa dorm mi-am imaginat ca-mi trece direct prin creier si spala tot)

ca planurile mele sunt marunte, ca esenta: vreau sa traiesc, vreau sa-i bucur pe altii, vreau sa nu-mi para rau, sa nu cred ca sunt cine nu-s, sa citesc si sa nu cad in vanity, his favourit sin.

ca anul asta o sa invat sa pictez cuvintele pe care le-am epuizat vorbindu-le/scriindu-le.

ca orice s-ar intampla, o sa va tin aproape, voi, cei care nu ma lasati sa ma transform in ideea de „Baird men”.

ca am renuntat, nu fara o anumita tristete, la ideea de a mai lucra in presa (i’m too old, i’m too tired and too fuckin’ blind 🙂 ). i’m dun with that. dar stiu ca la un moment dat tot o sa mai lucrez in redactia visurilor mele.

ca cel mai mult o sa-mi lipseasca acea senzatie nemaidescrisa niciunde in literatura mondiala: deschid redactia de la ziarul clujeanului, miroase a ziar proaspat si a hartie. tai cu cheia invelitoarea de plastic lipit de la vraful de ziare si citesc ziarul. miroase a litere lichide si a munca. nu se vede, dar o bucatica din creierul meu rade. ma duc la biroul plin de porcarii (retin: o buburuza de ceva material argilos careia ii dadeam jos elitrele si ramanea in fundul gol, o sticla de vodca absolut goala castigata la o scoala de vara, lumanari albastre, flori uscate, hartii, poze, bitter suedez, toate aranjate intr-un feng shui personal.) scot doua monede de 5 mii, ma duc pe hol, aleg optiunea „foarte dulce” apoi apas pe „cu lapte”. cafeaua curge. o duc inapoi la birou. si aici vine „denedescrisul”: pornesc calculatorul, se trezeste dintr-un somn cu huruieli universale, ca un monstru electronic pe care l-am convertit la umanitatea buburuzei de chit. huruiala aia trezea in mine niste emotii half-animalice, half-naive, niste bucurii asemanatoare doar cu „j’aime, je n’aime pas” din al doilea clip al acestui post. de asta inca mai cred ca se va mai intampla: era natural.

ca o sa imi cumpar o rochie de seara si o sa mergem la teatru. deci ca o sa ne jucam.

ca as fi vrut sa am macar un profesor in toata scoala pe care am facut-o care sa ma faca sa-mi placa matematica. daca mi-ar fi placut matematica poate as fi fost altundeva.

ca as fi vrut sa fiu mai buna. sau poate mai rea. orice, numai sa fi fost sincera.

ca o sa imi deschid magazinul meu de povesti. si, deghizate in mirodenii si plante magice, o sa le vand oamenilor povesti care sa le vindece cautarile.

ca o sa incetez sa mai clasific oamenii in buni si rai. de fapt, sunt oameni cu care as merge la munte si oameni cu care n-as.

ca o sa scriu pana cand, la dracu, o sa-mi iasa poezia.

ca daca mi-as asculta muzicile mai des as fi un om mai bun.

ca, de fapt, lucrul de care mi-e cel mai frica in viata e sa nu ma lepad de trei ori de oamenii care m-au invatat. si cumva asta fac cel mai des.

ca e bine sa ne ramanem noua insine cei mai sinceri.

ca sunt din nou la un 0 esential la care ma aflam prin 2004, ca nu mi-e rusine sa fac orice. ca m-am burghezit in a emana opinii si n-am mai scris un subiect de teren de prea mult. ca o sa fac asta si daca ma fac chelnerita pe undeva. ca cel mai mult iubesc sa scriu oamenii. ca sunt gata sa.

atat declar si semnez:

whoooo-haaaaa!

Anunțuri