„Do you have a favourite-sounding word? My top 5 are ointment, bumblebee, Vladivostok, banana and testicle.”

Max Jerry Horrowitz

trebuie sa fii un scriitor tare curajos sa-ti imaginezi ca poti crea un dialog din scrisori, intre o fetita de 8 ani din australia si un obez de 44 cu sindrom asperger din new york, si dialogul sa si tina. ba chiar sa fie socant.

asadar. adam elliot, tatal lui harvie krumpet, animatia care a luat in 2004 oscar-ul pentru short animation, revine cu primul sau lung metraj. scris si regizat de el. celor carora le-a placut krumpet, regasesc in lung-metrajul Mary and Max toti puii obsesiilor lui elliot: naratorul liniar, aproape cenusiu, accesul instantaneu la memoria infantila a personajelor, dar, poate cel mai mult, alienarea lor naiva si nevoita.

si aici ajungem la ceea ce va propun. filmul este trist, cumva, cenusiu, (cu un „le balon rouge” tribute, in sensul in care doar rosul e „colorat”), marcat de dramele mici (pentru ceilalti) dar naucitoare pentru ei, cei care le simt.

doua intrebari:

care sunt ingredientele care fac o prietenie indestructibila?

impartasim aceleasi idealusi, suferinte, moduri de viata, etc? ce este mai important intr-o prietenie, sa-l vezi pe celalat in fiecare zi sau sa stii in fiecare zi care e cel mai ascuns vis al celuilalt? mi s-a parut extraordinar
cum cei doi, „aspie” max si mary, impart unul cu celalat un teritoriu de nemarcat: lumea sincera (mare atentie la cuvantul asta) in care traieste, de fapt, fiecare. atunci cand poti sa faci schimb intre un top 5 al cuvintelor preferate dupa cum suna si un ciucure rosu pentru caciula, viata poate sa ia un cu totul alt sens.

de fapt, prietenie este atunci cand doi oameni isi pot spune orice si nimic sa nu sune ridicol in spatiul dintre ei.

si doi.

cum e mai bine: sa „joci” in lumea celorlalti, chiar daca nu simti nicio secunda ca apartii, sau sa te tii cu dintii de lumea ta, fiind singura care face sens, dar acceptand ca esti alteritate?

de fapt, filmul in sine este suma unor singuratati rusinate de ele insele. acolo unde dispare rusinea, incepe prietenia. unde se termina falangele „lumii-ca-razboi” incep adierile line ale eroismului personal. anonim, tacut, isteric (in tragi-comedia lui), dar urmarit cu o tenacitate sanatoasa (asta e singurul cuvant), eroismul personal inseamna puterea de a nu te minti nicio secunda.

nici macar atunci cand vezi prieteni imaginari, nici cand esti obez, nici cand primul iubit din adolescenta descopera ca ai rahat pe pantofi, nicicand.

exista un singur moment in tot filmul in care prietenia dintre mary si max sta pe o muchie de cutit. si atunci sa vezi cum oamenii astia simpli stiu sa-si declare razboaie si iubiri. dar pentru asta, trebuie sa-l vedeti 🙂

Anunțuri