scriem si dezbatem zile in sir ce gandim noi.
ce vrem.
ce gasim unic si interesant.
atat de mult „noi” si asa de putin ei. oamenii care ne invata sa fim. oamenii care, la o adica, sunt plasa noastra de salvare.

(I) boghi
boghi m-a sunat aseara la o ora interzisa sa-mi zica „te-am sunat doar sa-ti zic ca ma gandesc cu drag la tine”. si n-am putut sa nu ma gandesc: cine naiba mai face asta? cine stie ca poate sa sune la orice ora si sa spuna ce trebuie spus?

cred ca de-aia mi-e draga boghi. e colega mea de facultate cea mai veche. inca am in memorie gustul cafelei de la pescarul, care ne-a facut sa decidem ca john malkovich e un „must”. dar asta vine dintr-o istorie asa de indepartata…

ca o explicatie, boghi e omul de la care am invatat simtul umorului. e un fel de barometru al meu pentru normalitate si sanatate la mansarda. cand boghi o sa se opreasca din ras, abia atunci va fi nasol de tot.

boghi e prietena cu care pot sa stau langa o sticla de vin rosu si sa-mi fie bine stiind ca nu e musai sa zic nimic. boghi avea in camera ei un covor albastru pe care mancam compot de pere, fumam in draci si ne exorcizam de noi. in the funny kind of way.

boghi e, paradoxal, cel mai serios si cel mai amuzant om pe care il stiu. face sens.

boghi e curajoasa. prinsa intre un volum de filosofie si un concert al lui robbie williams, a decis sa inchida cartea.

boghi a avut curajul sa plece si a doua oara la bucuresti si s-o ia de la capat. si i-a reusit. o treaba e sigura. cand ea n-o sa mai aiba chef sa faca chestii noi, abia atuci va fi nasol de tot.

boghi e maraita dimineata (am locuit amandoua aproape un an ), se mocaie la baie, bea cafea din instinct, uraste sa spele vasele, se da cu parfumuri dulci-vesele, crede ca yoga e o tehnica buna de marketing, cumpara multi cercei, nu-i pasa ce e in frigider si uraste sa fie frig in baie.

boghi citea cartzi destepte cand eu eram inca la marques. boghi mi-a luat de o aniversare un volum din platon care sta si acum in biblioteca ei. si cumva, e ca si cum l-as putea citi oricand.

boghi e singurul martor al primei mele vraji de succes. (ea: miroase a iarna. eu: o sa ninga. si a nins in urmatoarele 30 de secunde. ea: hhhha!)

boghi vorbeste rar (aproape niciodata) despre Dumnezeu, dar e unul din cei mai umani oameni pe care ii cunosc.

boghi e primul om pe care l-am cunoscut care era convinsa, la fel ca mine, ca niciun lucru nu e capat de lume. si putea sa zica asta senin. fara bu-hu-hu-uri pretins-geniale.

boghi e genul ala de prieten care stie cand e de trecut peste „normele sociale” si „what’s fashionable” si chiar trece peste ele. e prietenul ala pe care ma bazez cand e de zis ceva serios ca o operatie pe cord deschis. niciodata n-o sa puna in balanta gresit. intotdeauna o sa-mi zica ce e mai greu de zis decat ce e mai frumos.

asta fac prietenii.

(boghi o sa fie prima care o sa-mi spuna ca am scris cam patetic despre ea 🙂 )

Anunțuri