„Într-o buna dimineata, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, dupa o noapte de
vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspaimîntatoare.”

Franz Kafka, Metamorfoza

acesta este un post despre regasire si negasire.

ma invart de cateva saptamani intr-un cerc vicios al „de ce fac ceea ce fac”, „mai are rost sa fac”, „conteaza pentru cineva”, „exista vreun rezultat”, „de ce”, „cum”, „cine”.
mi s-a intamplat, ca lui gregor samsa, sa ma trezesc intr-o dimineata cu vaga senzatie ca as fi altcineva. asa, simt ca am ajuns la un capat de ata, intr-un punct in care simt ca trebuie sa iau o decizie din aceea care taie in carne vie pentru a lasa loc sa creasca. ceva\altceva?

adevarul e ca nu mai stiu, vorba aia, „ce-i mana pe ei in lupta, ce-au voit…”. pana si postul asta mi-e greu sa-l scriu. in niste vremuri imemoriale, mi-am promis sa schimb lumea. si totul a facut sens multa vreme. m-am trezit de vreo cateva zile ca nu mai inteleg proiectul asta mare la care lucrez. fie ceva l-a aruncat in aer, fie in mine s-a decalibrat ceva.

in fapt, gregor samsa se poate sa nu se fi schimbat deloc, ci, peste noapte, universul lui sa se fi metamorfozat, iar el, oglinda universului sau, sa fi fost doar noua reflexie.

o fi fost fericit sisif impingand piatra, pentru ca alesese el s-o impinga, dar trebuie ca era obosit al dracului. pentru ca era si el om, nu? cand tragi linie intre impinsul pietrei si intrebarea aia care creste, aidoma unei insecte, ou-larva-pupa, „aici sa fie viata” ? (oare incerc sa dezertez? 🙂 si daca da, din ce anume? ).

mi s-a intamplat sa-mi dau seama, tot zilele astea, ca pacatuiam cu un mic pacat: „mi se cuvine”. si urmarea lui: „daca mi se cuvine, de ce nu se intampla?”. cum ar veni, ma luam prea in serios, prea in stilul acela care te poate arunca in tabara cu care lupti („vanity, my favorite sin” era, nu?). se da, cred, in mine, o lupta serioasa si tacuta intre a incepe de la un 0 sau altul. si nu mi se intampla niciun semn.

da, la meseria asta ma refer, de jurnalist. pe care nu stiu daca nu cumva am chef sa mi-o operez iremediabil, in sensul unei „jurnalisectomii”. o fi un gen de „moment”, dar nu mai vad capatul. sau sensul. teoretic il stiu, dar nu il mai simt. il cred, dar nu il mai simt.

cred, Doamne, ajuta necredintei mele.

intre timp, pana la un verdict, cru, jurnalist independent, free-lancer, colaborator in conditiile mele, neafiliat, nedormit prea mult, nehotarat. harait si marait. exact cum nu-mi place cel mai mult.

Anunțuri