mamarutza va ureaza traditionalul „noapte buna la ochishori”

si acum povestea.

e ceva albastru inchis si racoros in serile de la abrud. e un aer care imi aduce aminte de noptile cand veneam kilometri intregi cu talpile goale pe asfalt cu cristinuta, cantand si gandindu-ne „cum o sa fie cand…”. ah, verile acelea fara inceput si sfarsit, inecate in aerul asta crud si mirosind a frunze zdrobite de lamai, trezeste in mine o cru uitata demult, pitita intre niste jurnale vechi. o cru a muzicii si a insuportabilei usuratati.
Mara ma face sa ma intorc. zilele astea mi-a fost mai pofta sa o ascult pe mama povestind despre copilaria ei decat de orice. mi-a fost dor de bunica si bunicul, dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace.
mi-am re-vazut in minte flash-urile cele mai vechi: un set de atze colorate care a transformat-o pe vecina mea de la bunicii-din-deal intr-o fiinta supranaturala, o lingura de nisp cu apa care se apropie de gura mea, ulita cu urme de copite de vaci, curtea lui mos nelu pe care fata lui nebuna o curata cu o lingura, stiubeiul cu miros de apa recesi lemn de prun…
n-am avut niciodata, copil fiind, ceva extraordinar de valoros, sau vreo jucarie extraordinara. acum cateva zile am imbracat o bluza si cam o ora am incercat sa-mi aduc aminte a ce miroase, era un parfum extraordinar, fabulos, dulceag, pe care il cunsocusem candva in copilaria frageda. e asa o placere sa regasesti un miros, el nu vine niciodata singur, vine cu un freamat al lui, care iti face inima sa bata a tu-cel-care-ai-fost. dupa cautari migaloase in memoria mirosurilor, am extras exact silueta magica a unui gemantanas roz din plastic dur in care dormeau pe post de jucarii o pudriera, o oglinjoara, un ruj si un vaporizator de parfum, toate de un roz delicios, la care am jinduit si am visat saptamani intregi. nu mai vazusem asa ceva. sa le spui jucarii mi se parea o crima. de fiecare data cand mergeam la ligia, proprietara geamantanasului, imi imaginam cum ar fi sa fie al meu. nu stiu sa fi dorit vreo jucarie cu mai multa pasiune. si acum vad in cap cutia roz a viselor copilariei mele. mirosul lui roz, de o blandete stridenta, mi-a reinundat narile. ca sa ma razbun, cred, am invatat sa citesc si nu mi-am mai pus sufletul in jucarii niciodata.
noaptea asta miroase ca o vara imemoriala, eterna, in care ne transformam in fum spre dimineata si pluteam agale spre casa, eu si cristinuta, povestindu-ne vietile viitoare.

Anunțuri